Cea mai mare investiție în sănătate, la Timișoara. Peste 50 de milioane de euro – într-un spital pentru regiune

Autoritățile județene anunță că au documentația finalizată pentru începerea construcției unei clădiri de cinci etaje care ar urma să interconecteze cele trei corpuri existente ale Spitalului Județean din Timișoara. Investiția se ridică la 240 de milioane de lei, iar construcția ar trebui să fie gata până în 2024. 

Clădirea ar urma să includă noua secție de Urgențe a Spitalului Județean, tot aici va fi și Centrul de mari arși, dar și secția de ATI a unității medicale. Pe acoperișul clădirii este prevăzut un heliport. Documentația este finalizată și se așteaptă începerea execuției în teren, a anunțat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

„Este o clădire de cinci etaje. Proiectul conține un UPU nou. Scopul este îmbunătățirea traseului pacientului critic. Chiar pe heliport va fi clădirea care va conecta atât Casa Austria, care are acum Unitatea de mari arși, Secția de Chirurgie Vasculară și Traumatologie, va conecta clădirea de Ortopedie și corpul principal al clădirii. Astfel, un pacient critic, indiferent de patologie, care va veni fie cu ambulanța, fie cu elicopterul , va fi stabilizat în UPU, dacă va fi nevoie va merge chiar în ATI, care va fi chiar deasupra de UPU, dacă va avea nevoie de o intervenție chirurgicală va merge în una dintre cele peste 20 de săli de operație pe care le vom construi, iar dacă va fi un pacient cu arsuri va merge la Centrul de mari arși care va fi în aceeași clădire.”, a spus Raul Pătrașcu, directorul Spitalului Județean Timișoara.

Proiect în valoare de peste 52 de milioane de euro este în ultima fază, cea de începere a licitației de construcție la Ministerul Sănătății. „Noi avem autorizația de construcție gata obținută și este bine să avem un ultim aviz de la Inspectoratul de Stat în Construcții.”, a mai adăugat Pătrașcu.

La rândul său, șeful secției ATI de la Spitalul Județean a spus că noua clădire va fi „inima” unității medicale.

„Am chemat aici Banca Mondială și am spus că ideea e de funcționalizare a spitalelor. Degeaba dublăm dotările pentru că ele vor rămâne nefuncționale. Sunt vechi, nu mai au circuitele moderne. Va fi inima spitalului, va conține  toate structurile spitalului. Acum UPU e excentrică, la partea laterală a clădirii principale și ducem cu salvarea urgențele la diferite corpuri de clădire.”, a explicat Dorel Săndesc.

Ministrul Sănătății, prezent la Timișoara la finalul săptămânii trecute, a salutat inițiativa autorităților.

„Avem niște termene și cu ajutorul colaborării foarte bune cu autoritățile locale și managementul spitalului, Centrul de mari arși de la Timișoara a reușit să fie printre cele mai avansate ca maturitate tehnică dintre cele trei centre care sunt finanțate prin Banca Mondială și sunt gestionate de Ministerul Sănătății.”, a declarat Ioana Mihăilă.

„Vrem să creăm un adevărat hub de sănătate pentru județul nostru, pentru Timișoara și pentru regiunea noastră.  Plus alte investiții în dotări, în reabilitarea clădirii principale a Spitalului Județean. Avem 5 mari proiecte pe care noi le propunem. Pe lângă reabilitarea clădirii principale, avem Centrul de reproducere umană, Institutul de boli cardiovasculare, Institutul regional de oncologie Timișoara care chiar zilele trecute a început să fie studiat sub aspectul fezabilității realizarea lui pe Calea Torontalului și Centrul de recuperare de la Lovrin.”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

În perioada următoare sunt prevăzute și alte investiții la Spitalul Județean din Timișoara, cu bani europeni. Este vorba despre extinderea actualei Unități de Primiri Urgențe, precum și de ridicarea unui spital modular.

CITEȘTE ȘI: Lucrările la noua maternitate a Spitalului Județean din Timișoara ar putea începe într-o lună

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/