Ce spun locuitorii și călătorii români cu privire la modul în care industria călătoriilor din România a fost afectată din cauza COVID-19

Nu există nicio surpriză în faptul că România a fost puternic afectată din cauza pandemiei. O mulțime de locuri ce oferă mâncare, cazare, precum și agențiile de turism au întâmpinat probleme serioase. Am întrebat tinerii români care este părerea lor în legătură cu modul în care COVID-19 a afectat industria turismului din țara lor de origine.

Cei care lucrează în sectorul turismului au avut de a face cu venitul mai mic, în timp ce unii și-au pierdut chiar și locurile de munca. Viața profesională a persoanelor care se ocupă de servicii hoteliere și de transport a fost pusă într-o situație foarte îngrijorătoare.

„Industria de turism a fost afectată de COVID-19, dar nu foarte mult. Există un protocol care cred că este ușor de urmat. Cu toate acestea, există câteva orașe, cred, în care regulile sunt mai stricte, cum ar fi Constanța. În acest moment, nu poți fi în afara casei tale dacă este trecut de ora 23 și această regulă se aplică tuturor locurilor din țară”, spune Elena – o tânăra de 19 ani din Onești.

Kata, un tânăr de 20 de ani din Harghita, spune: „Nu puteam călători între Gheorgheni și Praid sau Gy, și Odorheiu Secuiesc din cauza virusului COVID-19.Fie că eu să simt doar serviciile de autobuz care lipsesc, dar este o problemă serioasă pentru cei care lucrează în acest sector. Există două companii de autobuze care sunt închise definitiv și altele care funcționează mai puțin decât înainte (adică lucrează cu 30% din serviciile anterioare). Acestea sunt aproape de faliment.”

Pe de altă parte, COVID-19 a făcut ca românii care doreau să călătorească în afara țării lor de origine, să călătorească în interiorul acesteia. În acest fel, industria românească de călătorii a beneficiat parțial, deoarece călătorii au preferat să nu-și riște șansa de a se infecta în străinătate.

Ștefan, un român de 19 ani, care în prezent studiază și locuiește în Olanda, împărtășește: „Industria călătoriilor a fost afectată în România, dar într-un mod bun, deoarece întreaga populație a început să călătorească în interiorul țării. Și toate vacanțele au avut loc în orașele românești.”

„Călătoreau mult mai puțini oameni, așa că mai ales cei care lucrează în domeniul cazărilor au avut un venit mult mai mic. Dar, de asemenea, din cauza pandemiei, mai mulți oameni au ales să călătorească în România în loc de călătoriile obișnuite în străinătate, așa că acest lucru ar fi un lucru pozitiv”, adaugă o Isabela, o tânăra de 19 ani care locuiește în Oradea.

Izolarea completă a afectat în mod crucial turismul din România. Tinerii sugerează că toate locurile – precum cluburi, puburi, restaurante și cafenele – nu mai erau la dispoziția lor. Teama de a-i infecta pe alții a afectat și bunăstarea adolescenților.

Dan, un tânăr de 19 ani din Brașov susține: „România avea granițele închise țărilor cu un număr mare de cazuri și nu numai atât, dar țara era într-un blocaj complet în primăvară, iar restaurantele, terasele și obiectivele turistice au fost închise.”

„Oamenii nu călătoresc la fel de mult că înainte (în timpul vacanțelor, de exemplu). Restaurantele, puburile, cluburile etc. sunt închise. Ca să nu mai vorbim de stresul care vine împreună cu ideea că s-ar putea să te infectezi/să infectezi pe altcineva fără să îți dai seama.” adaugă Miruna – o tânăra din Buzău, în vârstă de 19 ani.

Autor: Wiktoria Drezner
Traducere: Dan Trisca

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/