Karatistul Dan Ioan Pârvan a fost reținut la începutul acestei săptămâni, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de viol şi corupție sexuală. Acesta venea des la Reșița, unde participa la stagii de pregătire.
Karatiștii reșițeni sunt șocați de cazul în care este implicat colegul lor din Timișoara. Aceștia spun despre Pârvan Dan că era un om echilibrat și niciodată nu le-ar fi trecut prin minte că ar putea să ademenească fetițe de 9 și 10 ani. „E un vechi practicant al artelor marțiale, omul avea bun simț, era manierat. Acum trei ani, când am avut stagiul de pregătire de la Râul Alb era foarte implicat în organizare. Copiii îl plăceau. Am rămas cu toții șocați! Nu ne-a venit să credem”, a declarat senseiul Zoltan Lipan, pentru „Express de Banat”.
Recent, antrenorul reșițean l-a întâlnit pe Dan Pârvan la Timișoara, la un alt stagiu de pregătire și nu i se părea schimbat. „Suntem fără cuvinte, chiar spuneam, uite ce se poate ascunde sub masca unui om, care chiar îi certa pe elevii săi, atunci când îi bruscau pe cei mici. Când colo, el nu îi brusca, îi ademenea. Își merită soarta!”, a adăugat Zoltan Lipan, care acum este de părere că fostul său coleg are probleme psihice. Asta mai ales că, la Timișoara, acesta susținea cursuri de tae-bo, care erau frecventate de multe adolescente și studente, pe care nu le lua în seamă. S-a simțit, în schimb, atras de fetele de nouă și zece ani.
Reținut de polițiști
Polițiștii au descins la începutul acestei săptămâni la apartamentul antrenorului de karate, Dan Ioan Pârvan, unde au găsit mai multe filmări din timpul unor orgii sexuale cu două fetițe, de nouă și zece ani, pe care le antrena. Ancheta poliţiştilor de la Investigaţii Criminale a pornit de la plângerea depusă de tatăl uneia dintre fete. Acesta a găsit poze cu profesorul de karate în ipostaze indecente pe telefonul fiicei sale. În acest fel, anchetatorii au ajuns şi la cea de a doua victimă.
Pârvan Dan și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor, mai ales că oamenii legii au găsit acasă la acesta mai multe imagini din timpul orgiilor sexuale.