„Ce rost mai are să cheltuim bani pentru reabilitarea instituţiilor de învăţământ dacă şcoala nu se va mai face în şcoală?”

Renunțarea la cursurile predate în mod tradițional și trecerea activității didactice în online din pricina contextului epidemiologic ridică multe semne de întrebare, trendul actual putând avea consecințe atât în privința gradului de pregătire a elevilor, cât mai ales vizavi de starea de sănătate a acestora. Cu tabletele în brațe de dimineață până seara, fără efort fizic, obezitatea și distanțarea de ceilalți par să nu îi plaseze pe tineri pe drumul evoluției, ci spre regres, după cum atrag atenția unii dascăli.

„Eu sunt profesor de educație fizică. Vreau să văd cum poate să evolueze un copil făcând educație fizică pe tabletă! Una dintre problemele pe care le-a constatat societatea în general e legată de faptul că din ce în ce mai mulți copii nu mai fac mișcare, nu fac sport. Vedem tineri cu probleme de sănătate, cu obezitate, cu probleme de logică, de discernământ, copii care nu își mai doresc să socializeze. Așadar, toate acestea se întâmplă în cazul în care nu se face mișcare”, atrage atenția Petru Nicolae Furdui, profesor de educație fizică și edilul-șef al comunei Berzasca.

O altă problemă identificată în privința școlii de acasă se referă la eforturile depuse pentru modernizarea instituțiilor de învățământ. În comuna condusă de Petru Nicolae Furdui, spre exemplu, proiectul ce vizează reabilitarea și modernizarea școlii gimnaziale, în valoare de 700.000 de euro, prin PNDL 2, se pregătește să cunoască materializarea, chiar înainte de începerea anului școlar. Ei bine, tocmai aici apare problema, după cum dă de înțeles primarul Furdui, căruia îi este teamă că toată munca depusă se va duce pe apa sâmbetei deoarece situația actuală a schimbat complet regulile jocului, ceea ce-nseamnă că țelul inițial a suferit modificări pe parcurs.

„Modernizarea instituției de învățământ se apropie de final. În luna septembrie va fi gata totul, dar stau și mă întreb: Cine va beneficia de toate aceste condiții dacă totul acum merge făcut de acasă? Ce rost mai are să cheltuim bani pentru reabilitarea instituțiilor de învățământ dacă școala nu se mai face în școală?”, se întreabă șeful administrației publice locale din Berzasca cu gândul că poate cineva va oferi un răspuns pe măsură.

Sursa foto principal: baby.unica.ro.

Sursa foto: doc.ro; mihaicopaceanu.wordpress.com.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/