Ce ghinion! Rosso-nerii, egalați în minutul 93!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Metalul Reşiţa a fost la câteva secunde de o victorie foarte importantă pe terenul lui CSM Râmnicu Vâlcea, care ar fi apropiat echipa lui Daniel Opriţa la două puncte de liderul ACS Poli Timişoara.
Echipa din Valea Domanului a ajuns la al patrulea meci consecutiv fără victorie în Liga a II-a de fotbal după ce, astăzi, a remizat, 2-2 (0-1), cu CSM Râmnicu Vâlcea, însă paşi greşiţi au făcut în această rundă şi rivalele ACS Poli Timişoara şi Fortuna Poiana Câmpina.

Opriţa a anunţat înainte de meciul de la Vâlcea că nu renunţă să creadă în promovare şi asta au arătat şi elevii săi. Buhăescu a semnat prima mare ocazie de gol a meciului. A ratat o ocazie uriaşă la mijlocul primei reprize, ocazie care s-a răzbunat în minutul 33, când Câju l-a obligat pe Tătaru să faulteze în careu, iar mai apoi pe Zimmermann să scoată mingea din plasă după un penalty pe care l-a executat impecabil. În partea secundă, Opriţa a mutat inspirat. I-a preferat pe Voinea şi Neagoe în locul lui Feher şi Enescu, iar jocul a fost împins tot mai mult spre poarta gazdelor. Pe fondul unui joc dominat de Metalul, Tătaru şi-a răscumpărat greşeala de la penalty şi a realuat în plasă pentru 1-1, în minutul 71. Cu cinci minute înainte de final, tot în urma unui corner de pe dreapta, Buhăescu a adus Reşiţa în avantaj. Opriţa l-a trimis imediat în teren pe Vaştag, în locul lui Manole, pentru a distruge orice intenţie ofensivă a vâlcenilor, dar şansa pare să-i fi părăsit pe reşiţeni. În al treilea minut de prelungiri, Pîrvulescu a egalat la doi cu o lovitură de cap, stabilind scorul final.
„La cum s-a jucat trebuia să fie vreo 3-1 sau 4-1 pentru noi, dar nu mai spun nimic. Nu pot să cred ce ni se întâmplă. Am avut ocazii mari de tot şi multe. Am fost egalaţi la ultima fază, la un corner, dar mergem înainte, eu nu mă dau bătut. Am fost aproape, ghinionul ăsta trebuie să se termine odată. Eu cred că jucăm poate cel mai bun fotbal din seria asta”, a declarat Daniel Opriţa pentru expressdebanat.ro.

untitled design set 970x90 px
banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. REsiTA GRN says:

    Tot suporteri au fost vinovati ?
    Esti atat de bun in cat nu poti sa ti de un rezultat sati fie rusine jeg ordinar
    Pe ce loc eram daca erai si tu un pic de antrenor si in minutele 80-90 betonai apararea?

  2. LuxPhotoFuchs says:

    În România, în liga a 2-a, numai o echipă antrenată de un masor poate pierde puncte (două!)în ultimele secunde ale unui meci! Sau, ca într-un meci cu Olimpia Satu Mare, când conduci cu 2-0 în min. 90, să iei 2 goluri în prelungiri pentru un X la Pronosport!

  3. LuxPhotoFuchs says:

    În România, în liga a 2-a, numai o echipă antrenată de un masor poate pierde puncte (două!)în ultimele secunde ale unui meci! Sau, ca într-un meci cu Olimpia Satu Mare, când conduci cu 2-0 în min. 90, să iei 2 goluri în prelungiri pentru un X la Pronosport!

  4. LuxPhotoFuchs says:

    În România, în liga a 2-a, numai o echipă antrenată de un masor poate pierde puncte (două!)în ultimele secunde ale unui meci! Sau, ca într-un meci cu Olimpia Satu Mare, când conduci cu 2-0 în min. 90, să iei 2 goluri în prelungiri pentru un X la Pronosport!

  5. fred says:

    nicu belcea nu te mai semna Resita GRN. tu nu esti din GRN si prin comportamentu tau dai dovada ca tu esti un jeg.
    rezultatul este bun,un egal la valcea lu Pelici este bun si poate trebuie precizat ca Oprita a avut mari probleme de lot,destui jucatori fiind accidentati sau suspendati.dar de unde sa stie mortu de fuchs si jegu de nicu belcea astea ?hai Resita !

  6. ghita says:

    vulpe,confunzi marfa cu ambalaju,dar ai circumstante atenuante-esti idiot-!!!

  7. GRN says:

    multumim CSM ! sambata GRN alaturi de voi la Timisoara .hai Resita !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/