Ce facem cu banii? Elevii lugojeni, sfătuiți cum să își cheltuie alocația sau alte venituri

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj a implementat, pentru al doilea an școlar, un program de educație financiară nebancară, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară din București.

În cadrul acestuia, 80 de elevi de la liceul lugojean au avut la dispoziție 4 ore în care au beneficiat de un formator autorizat, materiale de învățare, metode interactive și, mai ales, de susținere pentru a crește nivelul de conștientizare financiară.

„Noi vrem ca elevii să conștientizeze că nu te poți juca cu banii, că banii nu se fac ușor și dacă tot ai bani la dispoziție, este foarte important să ai grijă de ei. Credem că de acum ei trebuie să aibă aceste instrumente, această conștientizare, pentru ca atunci când vor ajunge pe piața muncii, modul în care ei acționează să fie unul pozitiv”, a declarat profesorul Cosmin Gheorghe, director al Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște”.

Muzeul TM

Programul a conținut activități teoretice și practice prin care elevii de clasa a XI-a să învețe cum se investesc, cum se păstrează banii și, mai ales, să conștientizeze faptul că viitorul financiar al fiecăruia se clădește pe o educație financiară solidă. Elevilor li se oferă și alte oportunități de educație financiară care completează programul ASF, precum cele livrate de către Junior Achievement Romania sau InfoCons.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/