Ce decizii au luat astăzi consilierii judeţeni

După ce au fost predate Ministerului Dezvoltării, ca să obţină finanţare, acum aleşii judeţeni le-au luat înapoi. În această situaţie sunt 35 de drumuri, pentru care oficialii forului vor încerca să obţină finanţare şi să le reabiliteze din propriul buzunar.

Drumul care leagă Crivaia de Vila Klaus, cel care vizează asfaltarea soselei spre graniţa cu Serbia sau cel care leagă Forotic de Surducu Mare au trecut din nou în administrarea judeţeană. Asta după ce au fost predate Ministerului Dezvoltării pentru declanşarea unei ample proceduri de modernizare. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a explicat că a inişiat aceată procedură pentru că şansele ca obiectivele să primească finanţare sunt mici. „Am tot vorbit despre dezvoltarea infrastructurii, care pare un plan mult prea îndepărtat, dar sper eu, să îl îndeplinim la un moment dat”, a declarat astăzi, liderul forului judeţean, Sorin Frunzăverde.

Bani pentru RMN
În cadrul aceleiaşi şedinţe, oficialii mini parlamentului cărăşean au mai precizat că licitaţia pentru cumpărarea aparatului RMN s-a finalizat, iar acesta trebuie să ajungă în Caraş-Severin, imediat ce încăperea în care va fi amplasat este reabilitată. „În prezent, medicii care vor lucra pe aparat sunt la Timişoara pentru specializare. Când terminăm lucrările la sală, cerem să ni se aducă”, a spus Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/