La prima vedere, nimic. Nici măcar la o analiză atentă a afirmației. Doar că, „la sfârșitul săptămânii trecute, Cristian Gâfu, prefectul județului Caraș-Severin, împreună cu Dan Stan, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, analizând modul de organizare al alegerilor locale (?), au făcut un «ocol» până la Turnul de la Grădinari, monument care scrutează, maiestuos și singur, o parte a Văii Carașului”, așa cum citim într-un comunicat de presă al Prefecturii.
Ce solicită prefectul Gâfu? „Ca în cel mai scurt timp, conducerea Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Naţional Caraș-Severin, împreună cu Primăria și Consiliul Local Grădinari, să stabilească regimul juridic al acestui obiectiv cultural, să elaboreze un proiect/strategie de restaurare și punere în valoare culturală și turistică, respectiv să identifice sursele de finanțare necesare implementării proiectului/strategiei”.
Ce speră reprezentantul Guvernului în teritoriu? „Prin valorificarea Turnului de la Grădinari din punct de vedere cultural, istoric, turistic și natural, Consiliul Local Grădinari trebuie să urmărească ca Grădinariul să apară pe harta turistică a județului, aspect ce ar determina o dezvoltare economică a comunei, cu posibilitatea de a se crea noi locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor”.
Impresionantă afirmația cu dezvoltarea economică a comunei, cu crearea de noi locuri de muncă. Câte? Ce mai contează, important că e campanie electorală, iar acest lucru dă bine la electorat.
Cât despre povestea Turnului din Grădinari, părerile sunt împărțite. Unii istorici susțin că ar fi rămășița unei biserici, construite între 1731 și 1779, pe când localitatea se numea Cacova, alții sunt însă de altă părere. Reputatul istoric Ionel Bota susţine în lucrarea „Ordinul Cavalerilor Teutoni în Ţara Caraşului”, o cu totul altă variantă. Conform istoricului, turnul este una din urmele lăsate în Banat de Ordinul Teuton „Order der Bruder vom Deutschen Haus St.Mariens in Jerusalem”. Ionel Bota consideră că turnul din Grădinari a făcut parte dintr-o organizare militară cândva extinsă, după 1250.
Sursă foto: prinbanat.ro