Sfârșitul de săptămână părea să devină unul extrem de interesant la Sasca Română, rezultatul întâlnirii dintre Romsilva, Ministerul Mediului și cel al câtorva ONG-uri cu reprezentanții UNESCO și IUCN bazându-se pe un punct de vedere al celor din urmă cu privire la cazurile concrete de agresiuni împotriva pădurilor seculare de fag. N-a fost însă chiar așa. Mai mult decât atât, practica și-a demonstrat încă o dată superioritatea în fața teoriei.
Grupul Ecologic de Colaborare Nera a participat vineri, 15 noiembrie, alături de alte trei-patru ONG-uri, la evenimentul organizat de Romsilva la Sasca Română în vederea obținerii unor puncte de vedere din partea experților străini cu privire la agresiunile împotriva pădurilor seculare de fag din sit, ținând cont că, la nivel global, cele două organizații, UNESCO și IUCN, supervizează strategia de constituire a siturilor UNESCO de conservare a acestui tip de păduri – cel puțin aceasta era tematica stipulată în invitația întâlnirii.
În timpul discursului însă, întreaga atenție a fost concentrată pe tema implementării, la nivelul sitului Cheile Nerei-Beușnița, a strategiei UNESCO de conservare a pădurilor seculare, generalități care, spun reprezentanții GEC NERA, „se găsesc din abundență și pe internet”. Inclusiv expertul UNESCO a punctat că știa despre discuția în general cu privire la aplicarea strategiei, în timp ce cazurile concrete de agresiune împotriva patrimoniului UNESCO din sit urmau să fie incluse într-un raport care va fi pus ulterior la dispoziția celor interesați.
„Mă așteptam, conform invitației, să aflăm de la experții internaționali niște lucruri interesante vis-a-vis de faptul că Romsilva niciodată nu a recunoscut că respectivele agresiuni ar contraveni regimul unui sit UNESCO. Ceea ce m-a deranjat e că una era stipulat în invitație și alta a fost discuția. Reprezentanții Romsilva și ce ai Ministerului Mediului au orientat discuția spre generalități despre implementarea în România a strategiei UNESCO de conservare a pădurilor de fag, generalități care se găsesc, din abundență, și pe internet.”, a precizat pentru expressdebanat.ro președintele Grupul Ecologic de Colaborare Nera, ing. dr. Cornel Popovici Sturza.
Revenim cu poziția celor de la Romsilva într-un articol viitor.