Muzeul reșițean participă cu 26 de piese din colecția de istorie a tehnicii, cea de artă și cea fotografică.
Anul acesta, Muzeul Național de Artă Contemporană din București aniversează 20 de ani de prezență în Palatul Parlamentului. Jubileul este marcat cu o serie de expoziții, printre care și cea intitulată „Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor”. Aceasta reunește obiecte exprimând ciclicitatea, provenite de la artiști, colecționari privați și muzee din întreaga țară, printre care și Muzeul Banatului Montan. Expoziția este evenimentul central cu care a debutat sezonul de vară și rămâne deschisă până în luna noiembrie.
„Este o onoare să fim împreună cu atât de mulți colegi pentru a valorifica patrimoniul național. Actualul proiect este o continuare a celui organizat anul trecut de Fundația Calina la Kunsthalle Bega în cadrul anului Timișoara, capitală culturală europeană. Faptul că muzee naționale solicită patrimoniul nostru pentru a doua oară în mai puțin de un an dovedește că ceea ce deține muzeul reșițean este extrem de valoros”, a spus managerul Muzeului Banatului Montan, Livia Magina (foto).
Cea mai valoroasă piesă cu care muzeul reșițean participă la expoziție este cavalerul trac, piesă de marmură cioplită, sculptată și șlefuită, descoperită la Pojejena în 1969 și datând din secolele II-III e.n. Relieful în marmură prezintă un personaj călare care are în mână vânatul asupra căruia se aruncă câinii. Asemenea plăcuțe au fost identificate în mai multe zone aflate pe ambele maluri ale Dunării, atât în România cât și în Serbia sau Bulgaria. La București, muzeul reșițean mai expune obiecte datând din perioada romană și cea dacică, urne funerare, piese din colecția de artă precum tabloul „Autoportret cu Tania” al lui Tiberiu Bottlik, statuete etc.
Este a doua expoziție importantă la care muzeul reșițean participă anul acesta. În perioada noiembrie 2023-aprilie 2024, la Roma a avut loc expoziția „Dacia, ultima frontieră a romanității”. În capitala Italiei, muzeul reșițean a prezentat tezaurul descoperit în anii 70 la Drencova. Acesta cuprinde 12 piese din bronz datând din secolul VII înainte de Hristos.