UPDATE. Cătuşe pregătite pentru tunurile de milioane de euro din Valea Almăjului!

Fiul primarului comunei Lăpuşnicel merge în această dimineaţă în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat că a pus bazele unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală în industria lemnului.

Primarul Ilie Canea are un adevărat imperiu la Pârvova, de care se ocupă odată cu instalarea lui la primărie, cel puţin în acte, fiul său, Iliuţă. Băiat isteţ, acesta înfiinţează şi închide la fel de repede firmă după firmă. Banii curg, zeci, sute şi chiar milioane de euro. În urma acestor „afaceri” rămân însă urme, urme pe care au pornit SRI-ul şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin. Cercetările au demarat în cursul anului 2013 şi s-a descoperit că în ultimii ani „membrii grupului infracţional ar fi desfăşurat, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, activităţi economice ilegale, pe diferite perioade de timp, după care firmele ar fi fost introduse în insolvenţă şi radiate”, după cum informează DIICOT. O simplă verificare pe Internet arată că Iliuţă Canea este sau a fost implicat în zeci de societăţi comerciale, care rulau sume ameţitoare, dar care dispăreau subit.

CITEŞTE ŞI: Percheziții de amploare pentru evaziune fiscală de aproape 2 milioane de euro pentru afaceri cu lemn!

Nedeclararea tranzacţiilor cu lemn era ceva obişnuit la firmele lui Iliuţă Canea, după cum au descoperit procurorii. Astfel s-a sustras de la plata impozitelor şi a TVA-ului, prejudiciind bugetul consolidat al statului. „Firmele au avut durată relativ scurtă de funcţionare, urmată de radierea acestora şi înfiinţarea unei alte societăţi, care prelua activitatea şi clienţii societăţii anterioare, radiate în scopul ascunderii activităţii infracţionale”, precizează DIICOT.

Povestea nu putea ţine prea mult, deoarece aici nu e vorba despre mănuşi şi gulere albe, aşa cum sunt cunoscuţi infractorii care fac totul numai din pix. Cinci dintre firmele familiei Canea „au avut ca sediu social aceeaşi adresă, respectiv o casă nelocuită din localitatea Pârvova. O parte a acestor societăţi comerciale ar fi fost înfiinţate pe numele unor persoane de condiţie financiară modestă, care nu ar fi avut în fapt nicio implicare în activitatea comercială”, mai arată DIICOT.

În joc au intrat şi alte persoane, care nu făceau altceva decât să ascundă traseul banilor, care erau plimbaţi prin mai multe conturi până când erau retraşi pur şi simplu cu plasa de la bancă.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de peste 6.000.000 de lei.

UPDATE 1 – Instanța a dispus ca fiul primarului să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Judecătorii au luat aceeași măsură și față de ceilalți doi inculpați din dosar, Cristian Marius Băndean și Paul Spiridon Lăzărescu.

“Tribunalul Caraș-Severin a admis propunerea DIICOT de arestare preventivă a celor 3 inculpați dispunând arestarea preventivă a acestora pe un termen de 30 de zile. Consider că încheierea Tribunalului Caraș-Severin este nelegală și netemeinică fapt pentru care am atacat-o cu contestație, contestație ce se va judeca în următoarele 5 zile la Curtea de Apel Timișoara”, a spus avocatul lui Iliuță Canea, Cosmin Bolosin. Vestea că rămâne în arestul poliției l-a demoralizat pe fiul primarului, care se aștepta ca astăzi să iasă pe poarta instanței.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru decizia instanţei!

Comments

  1. mitru says:

    Info

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/