Cătălin Rufă: ,,Eu am venit să fac fotbal!”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Alex Pelici şi tot lotul pe care l-a avut la dispoziţie anul trecut sub culorile lui CSM Vâlcea au ajuns ieri în Valea Domanului pentru proiectul ,,CSM Metalul Reşiţa”.

Oficialităţile locale s-au întâlnit ieri la Stadionul Mircea Chivu cu jucătorii, stafful tehnic şi administrativ, mutaţi cu toţii din Zăvoi la Reşiţa după colaborarea încheiată între municipalitate şi omul de afaceri Cătălin Rufă, fostul acţionar de la CSM Râmnicu Vâlcea. Primarul Mihai Stepanescu, principalul artizan al acestui nou proiect pentru fotbalul reşiţean, este convins că Rufă nu poate fi comparat cu alţi aşa-zişi investitori care au mai trecut prin Valea Domanului, cum ar fi Dinel Staicu sau Dan Izvernari, ambii ajunşi în sălile de judecată pentru tot felul de manevre, primul chiar în puşcărie, condamnat definitiv. ,,Cred că se poate lucra într-o colaborare perfectă, cu transparenţă, pentru că toţi tindem spre performanţă, pentru binele Reşiţei, al fotbalului, pentru binele copiilor care iubesc fotbalul. Noi pregătim acel mare pas care sper să se întâmple nu peste foarte multă vreme. Sper să nu ne facem de râs în Liga a II-a. Acum am găsit un partener foarte serios, pe care eu personal îl apreciez foarte mult. Am avut contacte şi cu alte cluburi, dar cred că vorbim de seriozitate de acum încolo. L-am apreciat pe domnul Rufă de la prima întâlnire. Nu a cerut niciun serviciu al Primăriei sau din oraş. Restul, vorbe spuse după program. Au fost discuţii cu două echipe din nordul ţării, unele implicate poate în lucruri necurate, pariuri sportive. Singura echipă de care eu nu am auzit nimic şi pentru care pot să gatantez prin seriozitatea oamenilor este echipa cu care am realizat acest parteneriat”, a declarat primarul Reşiţei.

Cel mai curat partener!

Stepanescu a ţinut să facă referire la pariurile sportive şi la seriozitatea lui Rufă pentru că şi numele omului de afaceri venit la Reşiţa a fost vehiculat în anumite discuţii legate de mafia pariurilor. În acea perioadă, Rufă era sponsor la FC Snagov. Acesta a negat că ar fi avut vreun amestec în astfel de afaceri necurate şi a spus că atunci când au planat suspiciuni nici nu a mai trecut pe la clubul din Snagov. Cătălin Rufă a vorbit ieri despre gândurile cu care a venit la Reşiţa. ,,Sunt puţin emoţionat că am ajuns în sfârşit aici după lungi discuţii pe care le-am avut cu oficialităţile din Vâlcea. Am găsit în cele din urmă acest tertip, au fost momente în care mi-am pus problema dacă să mai vin sau nu la Reşiţa şi asta nu din cauza oamenilor de aici. Făcusem o promisiune domnului primar şi m-am simţit obligat. A fost greu, nu a fost uşor. Veţi vedea că este o echipă curată, poate cea mai curată din Liga a II-a. Copiii ăştia nu ştiu decât să joace fotbal. Sper ca oamenii să-i adopte repede pe jucători. Vreau să aveţi răbdare cu ei. Eu am venit să fac fotbal. Nu am venit la Reşiţa să fac afaceri, nu am făcut nici la Vâlcea, sunt apolitic. Pur şi simplu, am venit să fac fotbal”, a declarat Rufă.

YouTube video

untitled design set 970x90 px

Organigrama clubului rămâne în mare măsură cea de la clubul vâlcean. Doar lui Carol Gurgu i se va face loc în stafful administrativ. ,,Cred că avem o echipă de conducere foarte bună şi avem cel mai bun antrenor de Liga a II-a. Suntem o echipă compactă, nu avem nevoie de altcineva”, a punctat Rufă, spre dezamăgirea unor veterani care nu se mai lasă plecaţi din Valea Domanului, deşi şi-au pierdut de mult eficacitatea. ,,Sunt emoţionat şi mă bucur foarte tare că am făcut acest pas foarte important. Sunt momente foarte importante pentru fotbalul reşiţean”, e de părere Carol Gurgu, care nu va mai fi numărul 1 la noul club, CSM Metalul Reşiţa.

Bani şi pentru Gloria!

În ceea ce priveşte finanţarea, edilul-şef a explicat care va fi contribuţia de la bugetul local. ,,În şedinţă ordinară, Consiliul Local a stabilit o parte din finanţarea necesară desfăşurării activităţii fotbalistice pe durata unui an competiţional. Este vorba de până la un miliard de lei vechi pe lună, dar cred eu că vom vorbi şi de implicarea sponsorilor, a partenerilor. Nu are legătură activitatea din Valea Domanului cu cea de la Gloria. Noi am oferit o şansă clubului prieten de a evolua în Liga a III-a. Au din partea Primăriei şi a Consiliului Local toată deschiderea”, a mai spus Stepanescu. La întâlnire a fost prezent şi Pavel Aghescu, preşedintele Gloriei, pentru că în urma colaborării cu CSM Metalul, alb-albaştrii vor juca în Liga a III-a. ,,Mă bucură faptul că Reşiţa va avea o echipă de Liga a II-a. Mă bucur pentru publicul reşiţean, pentru copii şi, de ce nu, pentru Gloria, care revine în Liga a III-a, urmând să crească tinerii din Govândari”, a declarat Aghescu. La Gloria ar fi trebuit să ajungă şi mai mulţi jucători care nu intră în atenţia lui Alex Pelici, dar cei mai mulţi au ales alte echipe, nemulţumiţi de condiţiile financiare, care nu se ridică la nivelul celor de care s-au bucurat în sezonul trecut în Valea Domanului. ,,Trebuie să-şi dea şi ei seama că este un examen în faţa lor. Oricare om, astăzi coboară, mâine urcă, trebuie să-şi arate adevărata valoare şi în partea cealaltă după care, cu siguranţă, vor reveni pe «Mircea Chivu», a explicat Gurgu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157634948740403″]

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Oare cat adevar se ascunde in ciuntirea cuvantului fotbal din titlul articolului?

  2. LuxPhotoFuchs says:

    In loc de deontologica `nota a redactiei“: Scuzati pentru omisiunea literei “L“ din titlui articolului. Am corectat eroarea! D.S.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/