Cătălin Drulă: „A fost lansată licitația pentru studiul de fezabilitate al Centurii Timișoara Vest! Insistențele au dat roade”

usr, deputat, timis

După ce a făcut lobby în ultimele săptămâni pe problema Centurii Timişoara Vest, deputatul Cătălin Drulă anunţă că a fost lansată licitaţia pentru studiul de fezabilitate. Este vorba despre sectorul care ar întregi inelul rutier extern al Timişoarei.

Tronsonul va lega Calea Aradului de Calea Şagului pe lângă Utvin. În momentul de faţă, Timişoara are variantă de ocolire doar în partea de nord a oraşului. La finalul lunii martie au începutul lucrările şi la Centura de Sud, iar pentru Centura de Vest a fost lansată licitaţia, iar data de depunere a ofertelor este 16 iulie. Deputatul şi-a luat angajamentul că va urmări proiectul îndeaproape şi explică ce îşi doreşte de la acest studiu.

„Ce îmi doresc de la acest studiu? Să rezulte într-un drum modern cu două benzi pe sens și separator între sensuri, să aibă intersecții denivelate (pasaje) cu DN6 Timișoara-Becicherecu și DN59 A Timișoara-Săcălaz, să se conecteze cu Centura Nord existentă printr-un nou pasaj peste giratoriul mare de la Sânandrei.”, a precizat Cătălin Drulă.

Acest sector vestic ar prelua și traficul din zona de sud a județului/Serbia și din vestul orașului către autostrada A1, prin noul drum de legătură Timișoara (Sânandrei) – A1, care este deja în licitație pentru proiectare și execuție, conform deputatului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/