Din fericire, nu au fost până acum anunțate reacții adverse mai serioase în urma efectuării vaccinului anticoronavirus. Cu toate acestea, așa cum e firesc, centrele de vaccinare trebuie să fie pregătite pentru orice. Cum deocamdată în Caraș-Severin sunt funcționale doar 3 centre, deschise în incinta unor unități medicale, nu ar trebui să existe probleme în ceea ce privește intervenția de urgență.
O serie de medicamente și ustensile de primă urgență sunt necesare pentru fiecare centru de vaccinare. Medicii și asistentele trebuie să fie pregătiți să intervină și în cazul în care o persoană are reacții severe în urma administrării vaccinului anti-COVID-19.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin ne-au asigurat că centrele de vaccinare dispun de trusa necesară intervenției de urgență. În plus, având în vedere că în momentul de față toate cele 3 centre de vaccinare din județ funcționează în incinta unor spitale, primul ajutor nu ar trebui să fie o problemă. Pe viitor, odată cu deschiderea centrelor și în alte spații, cum ar fi săli de sport, nu este exclus ca, în cazul unor complicații serioase, persoanele vaccinate să fie transportate la spital pentru ajutor de specialitate.
Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP, recomandă cărășenilor să se adreseze instituției pe care el o reprezintă sau primăriilor în cazul în care sesizează nereguli în ceea ce privește dotarea centrelor sau derularea campaniei de vaccinare.