La Spitalul din Caransebeș s-au vaccinat peste 2000 de persoane

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Singurul centru de vaccinare deschis până acum la Caransebeș funcționează în flux continuu de la deschidere. Peste 2000 de persoane s-au vaccinat atât în prima etapă dedicată cadrelor medicale, cât și acum, în a doua etapă adresată unor grupe de risc.

Primarul municipiului Caransebeș ne-a declarat că așteaptă și deschiderea celor două centre ce s-au amenajat în sălile de sport din cartierele Cazărmii și Pipirig.

Deși de la DSP ni s-a răspuns că nimic nu-i bine și că nu primim avizul pentru deschiderea centrelor eu spun că am respectat normele impuse. Circuitul este simplu oamenii intră în sala de sport unde așteaptă rândul și completează documentele, apoi intră în vestiar unde sunt vaccinați și ies în sală unde așteaptă cele 15 minute pentru a vedea dacă sunt reacții adverse, după care din alt vestiar li se dă acea adeverință precum că este vaccinat. Nu înțeleg unde este problema? La spital chiar am aflat o cifră îmbucurătoare, că până acum numărul celor vaccinați a trecut de 2000 cea ce este un exemplu bun pentru populație. Și ceea ce este și mai îmbucurător că de luni se va deschide și laboratorul unde se vor putea efectua testele pentru depistarea Sars CoV 2. Chiar luni vine de la Timișoara medicul care ne-a împrumutat aparatul RT PCR pentru a pregăti personalul și de marți se începe testarea și la Caransebeș. Chiar și așa târziu este un lucru deosebit de important mai ales că am aflat că aparatul de testare RT PCR de la Spitalul Județean s-a defectat și așa că acum putem să ajutăm și noi Reșița.”, ne-a declarat Felix Borcean.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Precizăm că pentru a funcționa aparatul RT PCR s-au mai realizat achiziții de peste 50.000 de lei de către Primăria Caransebeș, constând în elemente și materiale medicale specifice.

La centrul de la Spitalul din Caransebeș începând de joi, 21 ianuarie, personalul medical vaccinat în prima etapă s-a programat să facă rapelul.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/