Castelul Huniade rămâne închis! Dobra: „Sper ca de data asta comisia de recepție să fie mulțumită de lucrările din latura de Nord-Vest“

casinoherculane by sungarden

Castelul Huniade din Timişoara rămâne cu porțile închise după mai bine de 10 ani de când au început renovările. Turiștii nu mai pot vizita muzeul din anul 2006, iar de atunci lucrările au fost sistate de mai multe ori. Nici în anul 2021, când Timișoara va fi Capitală Culturală a Europei, lucrările nu vor fi finalizate.

Castelul Huniade datează din secolul al XIV-lea, iar de atunci și până acum a trecut prin multe perioade negre, fiind aproape distrus de un cutremur două secole mai târziu. Edificiul a fost reconstruit de Iancu de Hunedoara. În 2006 autoritățile au început renovările, dar nici în zi de astăzi nu este deschis publicului. Lucrările au fost sistate de mai multe ori, s-a ajuns și în instanță, iar acum se așteaptă semnarea recepției pentru lucrările la aripa de Nord-Vest.

„Este un proiect care durează de aproximativ 10 ani, care ne-a dat foarte multe bătăi de cap și sper ca de data aceasta comisia de recepție să fie mulțumită de lucrările privind latura din Nord-Vest. Dacă specialiștii consideră că lucrările sunt conform proiectului, recepția se va semna anul acesta, dar dacă nu, anul viitor sau vom vedea ce putem face mai departe”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Reprezentanții CJT încearcă să găsească variante astfel încât măcar o parte din muzeu să poată fi deschisă în anul 2021.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Chiar ieri am discutat cu directorul Muzeului Banatului să luăm în calcul deschiderea unei părți din cadrul castelului, pentru că o astfel de lucrare privind consolidarea celei mai vechi clădiri din județul Timiș e destul de anevoioasă. Dacă se semnează recepția pentru latura de Nord-Vest, luăm în calcul să continuăm procedurile de recepție finală și să deschidem aripa cealaltă și curtea, astfel încât să nu fim afectați și blocați de lucrări. Luăm în calcul să atragem și fonduri guvernamentale pe programul privind reabilitarea patrimoniului cultural”, a mai spus Călin Dobra.

Muzeul Banatului, care funcționa în cadrul castelului, se află la Bastionul Maria Theresia, acolo unde este depozitată și o parte din exponate.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/