Căsătoriile mixte ucid limba sârbă! Cum încearcă administrațiile locale să o salveze?

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Limba sârbă, dar mai ales obiceiurile și tradițiile sârbești din zona Clisurii Dunării sunt tot mai greu de menținut! Un factor definitoriu în cadrul acestui proces îl reprezintă căsătoriile mixte (unul din soți având cetățenie sârbă, celălalt – română), lucru confirmat și de primarul comunei bănățene Socol, Olghița Ghiță.

În ciuda faptului că au fost semnate și achitate proiectele tehnice privind modernizarea și reabilitarea unităților de învățământ prin PNDL2 (comuna Socol având o școală cu clasele I-VIII, restul localităților beneficiind doar de unități de învățământ primar și preșcolar), Ghiță afirmă că cel mai mare pericol de pierdere a identității sârbești se manifestă în cadrul grădinițelor: „În fiecare localitate, la grădiniță, avem două secții: una cu predare în limba sârbă, cealaltă cu predare în limba română. Avem minoritatea sârbă care încă, cât de cât, se menține. Încercăm să o menținem, dar foarte greu! De ce? Pentru că există deja această diversitate a căsătoriilor mixte între sârbi și români și automat părintele vrea să-și trimită copilul la secția cu predare în limba română. Sunt din ce în ce mai puțini vorbitori de limba sârbă”.


STPT job 1000x200

Primarul comunei bănățene ține la identitatea sârbilor din zonă și încearcă din răsputeri să-i asigure continuitatea: „Încercăm, prin intermediul ansamblurilor, prin activități și acțiuni pe care le facem împreună cu biserica, să menținem cât de cât identitatea noastră, căci dacă ne-am pierdut identitatea, ne-am pierdut tot: obiceiuri, tradiții etc”.

Olghița Ghiță subliniază de ce este importantă menținerea originalității și atrage atenția că un popor care nu are istorie este sortit pierzaniei: „Spre exemplu, noi suntem aproape de cei din Clisura Dunării, însă diferă totul vis-a-vis de ceea ce au ei acolo de ceea ce avem noi aici. Trebuie să ne punem în valoare aceste obiceiuri și tradiții. Fără ele suntem pierduți. Iar un popor care n-are istorie, care nu-și respectă istoria, e ca un copil care n-ar avea un părinte”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/