Casa de Cultură Moldova Nouă își dublează numărul de voluntari!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

 Vizita recentă a directorului Casei de Cultură Moldova Nouă, Dorin Tismanariu, în cadrul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, a avut drept scop întărirea echipei de voluntari a instituției pe care o conduce.

Tismanariu a avut ca public țintă elevii de liceu și asta pentru că, după absolvirea cursurilor școlii generale (unde copiii încă mai fac năzbâtii, fără să aibă și simțul responsabilității), clasele IX-XII presupun o altă etapă a vieții: etapa conștientizării, asumării, etapa responsabilității.

Prin intermediul acțiunilor de voluntariat, elevii vor avea ocazia să simtă, pe viu, ce-nseamnă, spre exemplu, să faci parte din echipa de organizare a unui spectacol de dansuri, film, teatru, stand-up etc., cum decurge întreaga muncă în spatele cortinei pentru ca, pe scenă, totul să iasă impecabil, iar publicul să fie mulțumit.

Muzeul TM

În cadrul evenimentelor desfășurate de Casa de Cultură Moldova Nouă, voluntariatul nu presupune prezența obligatorie la chiar toate acțiunile, aceasta putându-se foarte bine plia în funcție de timpul fiecărui elev. „Din această experiență, tinerii vor putea exersa ce-nseamnă munca în echipă, ce-nseamnă să ai o responsabilitate. În plus, niciodată nu am avut sarcini imposibile”, a mai precizat directorul Casei de Cultură Moldova Nouă.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/