Cartierul caransebeșean Balta Sărată mai curat cu ajutorul copiilor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ideea de a ne face curat în jurul nostru, de a păstra curățenia și de a da un bun exemplu atât copiilor prin educație cât, mai ales celor care ar trebui să păstreze curățenia prinde din ce în ce mai bine. Proiectul „Fă-ți curat la munte!” s-a transferat în cartiere.

Acțiunea „Fă-ți curat în cartier” este un proiect dezvoltat de aceeași asociație Muntele Mic Extrem în colaborare cu Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare (OSPD) Caransebeș și alte asociații și ONG-uri din municipiu în scopul de a dezvolta spiritul civic încă de la cele mai mici vârste.

O activitate pentru copii din dorința de a educa adulții. Am observat că în acest cartier sunt foarte multe gunoaie și noi având la Centrul de Zi Maria copii care vin zilnic la after school de aici din cartier ne-am gândit că o acțiune cu ei ar fi foarte potrivită ca să-i învățăm să aibă grijă de mediul în care trăiesc, să-și conștientizeze și părinții și bunicii în acest sens pentru un viitor cât mai curat”, ne-a declarat Andrea Dumitru, managerul acestui proiect.

Acțiunea a fost organizată împreună cu Asociația „Muntele Mic Extrem”, Primăria Municipiului Caransebeș, Episcopia Caransebeșului, Colegiul Național „Traian Doda”, „Kinder Hilfe”, Centrul de zi „Maria” și centrul de zi „Sfântul Stelian” Caransebeș și Asociația „SimȚim la Fel”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Participanții la această campanie au primit saci de gunoi, mănuși pentru a strânge gunoaiele din cartierul Balta Sărată. Voluntarii de la Clubul „Impact Vox” al Colegiului Național „CD Loga” au plantat și câteva flori de toamnă și puieți de conifere la finalul colectării deșeurilor. Pentru ca acțiunea să fie cât mai distractivă s-a desfășurat și un program artistic, la care și-au dat aportul cadrele didactice alături de copii.

Cei mici au primit dulciuri la finalul activității și premii. Proiectul va continua, în funcție de vreme într-un alt cartier al municipiului Caransebeș.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/