Cârpeli necesare, până în primăvară, la Oțelu Roșu

Două străzi din Oțelu Roșu vor fi cosmetizate, în această perioadă, deși nu au fost cuprinse în planul de reabilitare din acest an, urmând a fi asfaltate din bugetul anului viitor. Potrivit primarului Luca Mălăiescu, pe aceste două străzi va fi turnat pietriș pentru a umple gropile existente, la solicitarea locatarilor din această zonă.

Este vorba despre strada Oțelarilor parțial și strada Nouă din cartierul Aba, ne menționează edilul orașului de pe Valea Bistrei:

„Am avut cetățeni care m-au rugat frumos, au înțeles că anul acesta nu este posibil să le asfaltăm, după cum bine știți, am promis că până la sfârșitul mandatului voi reuși să asfaltez tot orașul Oțelul Roșu, îmi doresc foarte mult acest lucru și chiar cred că voi reuși, iar dacă voi reuși, cu siguranță vom fi primul oraș din vestul României care va fi în totalitate asfaltat pentru că cel puțin în județul Caraș-Severin nu cunosc să mai existe acest fenomen, iar în restul țării cred că nici în județele limitrofe nu există așa ceva”, a menționat Luca Mălăiescu.

Edilul a făcut referiri și la situația străzilor de pe raza orașului:

„Nu știu să vă spun exact, că nu am făcut o analiză vis a vis de numărul de kilometri, dar vă pot spune că orașul Oțelul Roșu are 60 de străzi, dacă scădem cele 3 străzi care sunt pe drumul național și aici fac referire la strada Republicii, Revoluției și Hațegului, ce au fost asfaltate anul trecut, mai rămân 57 de străzi pe care le mai are orașul Oțelul Roșu. La ora actuală am finalizat mai mult de jumătate dintre ele, mai avem 29 de străzi de asfaltat și aici nu fac referire la faptul că străzile sunt foarte proaste din punct de vedere al infrastructurii, deci sunt străzi care au asfalt de 8-10 ani, deci nu sunt foarte proaste, dar eu vreau să modernizez cu asfalt nou tot orașul Oțelul Roșu, cel puțin 10 ani de acum înainte să nu mai fie nici o problemă”, ne-a menționat primarul Luca Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/