Un eveniment unic în România, organizat într-un spațiu neconvențional şi ajuns la ediţia a doua, se va desfășura la Bocșa, vineri, 22 iunie. Artiști ai Operei Române din Timișoara, Art Kammerorchester și prof. univ. dr. Marius Manyov vor susține un program de o înaltă calitate artistică în cariera de piatră din Bocșa.
Manifestarea culturală de anvergură face parte dintr-un proiect care-și propune să promoveze muzica clasică, în speță muzica vieneză, și în spațiul județului Caraș-Severin. Organizatorii, Casa Orăşenească de Cultură, Primăria și Consiliul Local din Bocșa, la care se alătură foarte multe organizații, invită la un „regal vienez”, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Wolfgang Groesh din Austria, cel care de 11 ani este dirijorul oficial al celui mai mare festival de operă dintr-o carieră din lume.
„Ingredientele” acestui inedit eveniment cultural sunt: aerul ozonat al locației (în anul 1931 localitatea Bocșa Montană – actualmente cartier al orașului Bocșa, unde este amplasată și cariera de piatră – a fost declarată stațiune climaterică datorită proprietăților curative ale aerului) și muzica vieneză a familiei Strauss. Organizatorii își doresc ca acest eveniment cultural de marcă să devină un adevărat brand al Banatului Montan, un reper național al evenimentelor de gen din România.
Ora de începere a concertului de la cariera de piatră din spatele stadionului „Izvorul”, din Bocșa Montană (zona Pringhel), este 19.30. Moderatorul acțiunii este Cristian Rudic, artist al operei timișorene. Sunt invitați toți iubitorii de muzică, intrarea fiind liberă.