Locații agreate pentru un grătar copios

Reșițenii au luat cu asalt locațiile din apropierea orașului. Fie că este vorba despre Lacul Secu, fie că este vorba despre comuna Dognecea, peste tot grătarele sfârâie la această oră. Noua lege, care interzice ieșirea la iarbă verde în locurile neamenajate, nu i-a oprit pe reșițeni să se simtă bine.

1 Mai Muncitoresc este sărbătorit așa cum se cuvine de reșițeni. Aceștia nu au ratat ocazia să iasă la un grătar, să bea bere și să mănânce mici, de Ziua Internațională a Muncii. Asta, mai ales că noua Lege a grătarelor nu poate fi aplicată în Caraș-Severin. Potrivit oficialilor de la Garda de Mediu, comisarii nu pot aplica vreo amendă, atât timp cât în județ nu există locații amenajate în acest sens. Cel mult, comisarii vor scrie procese verbale dacă vor găsi turiști care uită să își adune gunoaiele de pe spațiul verde, atunci când li se termină petrecerea.

Locurile agreate de oameni sunt amplasate spre Lacul Secul, spre comuna Dognecea, la ieșirea din oraș spre Lupac, pe Cheile Carașului și pe Cheile Nerei. Vestea bună este că din weekend, a început și sesonul estival la Casa Baraj, unde zeci de timișoreni au renunțat la viața de oraș și au preferat să ia o gură de aer pe malul apei.

Pe malul Lacului cu Nuferi
Dacă timișorenii preferă Lacul Văliug, reșițenii iau cu asalt Lacul cu Nuferi, de la intrarea în comuna Dognecea. “Este o tradiție ca în fiecare an de 01 Mai, să îmi iau familia și să ieșim la aer curat. Pe lângă peisajul frumos, și aerul curat. Suntem în câștig pentru că Dognecea este la doar 20 de kilometri de Reșița”, a spus Alexandru Ionescu, un reșițean de 46 de ani.

Deși temperatura de afară se apropie de 30 de grade Celsius, iar vremea îi îmbie pe turiști să facă și o baie pe cinste, 1 Mai nu le aduce această bucurie. Asta, pentru că apa este încă foarte rece. Toată lumea se rezumă la distracție cu mici și bere.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/