Cărășenii știu să se ferească de gripă

Deși este sezonul răcelilor, în județul Caraș-Severin cazurile de viroze respiratorii și pneumonii sunt tot mai puține, semn că oamenii au înțeles ce trebuie să facă să nu se mai îmbolnăvească.

În prima săptămână din 2013 au fost înregistrate în județ peste 80 de cazuri de viroze respiratorii și peste 90 de pneumonii. Cu toate acestea, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică din județ, numărul celor care s-au îmbolnăvit este în scădere față de anii trecuți.

Virozele respiratorii sunt pe un trend descendent. Sunt reduse cam cu 30-35  la sută față de anul trecut. Cred că se datorează probabil și mediatizării în fiecare an, iar populația știe să își ia măsuri de prevenție. Evită aglomerațiile și colectivitățile,  își ia măsuri de igienă personală și cred că de asta putem spune că la nivelul virozelor respiratorii putem vorbi de o scădere, a declarat directorul DSP Caraş-Severin, Dragoș Luca.

Anul trecut în luna decembrie au fost înregistrate peste 1200 de cazuri de viroze respiratorii, în contextul în care în aceeași perioadă a anului 2011 au fost înregistrate cu aproape 50 la sută mai multe cazuri.

Foto perfecte.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/