Cărăşenii stau bine la infracţiunile cu arme

Potrivit unei statistici întocmite de poliţiştii cărăşeni, în primele două luni ale anului 2012 au fost constatate la nivelul judeţului aproape 50 de infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor. În aceeaşi perioadă, oamenii legii au confiscat 13 arme, din care şase letale.

Lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat 17 acţiuni în primele două luni ale anului 2012 pe linia respectării regimului armelor şi muniţiilor. „Aceste acţiuni au avut loc pe raza întregului judeţ şi au vizat în special modul de asigurare a securităţii armelor, precum şi modul de păstrare şi folosire a acestora de către deţinători”, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Controalele poliţiştilor nu au rămas fără rezultate, astfel că în doar două luni aceştia au confiscat 13 arme, dintre care şase de vânătoare şi alte şapte neletale, 170 de cartuşe şi 0,5 kilograme de pulbere.

Un bărbat din Bănia a fost prins chiar vineri de oamenii legii cu o armă pe care o deţinea ilegal. „Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că la începutul lunii februarie 2012, bărbatul a introdus arma în ţară, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, sustrăgându-se de la controlul vamal, iar ulterior a ascuns-o în grajdul de animale. Acesta a declarat că a cumpărat arma cu suma de 150 de Euro de la un cetăţean român stabilit în Portugalia. În acest caz se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a explicat Ancuţa Cărbunaru.

În prezent, la nivelul judeţului sunt înregistraţi 2202 deţinători de arme letale şi 976 deţinători de arme neletale. „O modificare importantă a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor a fost introdusă la finalul anului trecut. La articolul 25 alin. 1, se prevede că permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri a vizei, iar articolul 140 prevede că nedepunerea armei şi muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani închisoare. De asemenea, se confisca arma şi muniţia, iar deţinătorul nu mai are drept de port armă pe o perioadă de 2 ani”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/