364 de secții de votare, la parametri normali

Cele 309.014 buletine de vot sunt în toate secțiile de votare din Caraș-Severin. Până la această oră, la Inspectoratul Județean de Poliție au ajuns trei sesizări, însă niciuna dintre acestea nu s-a confirmat.

Cărășenii pot vota oriunde, în cazul în care astăzi sunt plecați din localitate, însă dacă rămân acasă, trebuie să se prezinte la secția de votare la care sunt arondați.

Cum din comisa tehnică pentru organizarea referendumului fac parte și șefii de la poliție și jandarmii, cei doi explică faptul că oamenii legii sunt deja pregătiți să intervină, dacă este cazul. În plus, 16 filtre ale poliției rutiere sunt pe drumurile din județ, ca să împiedice turismul electoral.

„În Caraș-Severin nu au fost identificate situații de risc. Astfel că, la cele 364 de secții de votare, paza este asigurată de 187 de polițiști, 65 de jandarmi, 45 de polițiști de frontieră și 47 de angajați ai ISU”, a spus Grigore Stolojescu, comisarul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Ancuța Cărbunaru a declarat pentru „Express de Banat” că până la ora 11.00, la sediul poliției s-au depus trei sesizări, dar niciuna dintre acestea nu s-a confirmat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/