Cărășenii au votat în masă DA

Rezultatele finale în ce privește votul oamenilor arată că județul Caraș-Severin, unde USL s-a impus la alegerile locale din data de 10 iunie, a votat pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Au existat, totuși, și persoane care nu spus „nu” demiterii. Rezultatele finale au fost date publicității la ora 10.00.

Membrii Biroului Electoral Județean Caraș-Severin au terminat de numărat voturile cărășenilor de la Referendumul care s-a încheiat aseară, la ora 23.00. Astfel, 115.069 de persoane s-au declarat pentru destituirea șefului statului, iar alte 15.395 sunt împotrivă. Un număr semnificativ de voturi au fost declarate nule: 1494. „Participarea finală la Referendumul din data de 29 iulie, în județul Caraș-Severin este de 131.958 de persoane”, a declarat în această dimineață, pentru „Express de Banat” președintele Biroului Electoral Județean Caraș-Severin, judecătorul Rustin Ciasc.

În ce privește modul în care a decurs procesul electoral în Caraș-Severin, membrii BEJ spun că pe masa lor nu au ajuns sesizări grave, astfel că scrutinul s-a desfășurat în parametri normali.

La polul opus însă, oficialii de la Inspectoratul Județean de Poliție susțin că la Reșița este posibil să fie întocmit un dosar penal de fraudă, din cauza mai multor buletine de vot a căror prezență a fost nejustificată la Școala Numărul 7 din Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/