Polițiștii cărășeni au fost la datorie în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, pentru ca cetățenii să petreacă în siguranță zilele libere. Pe lângă acțiunile rutiere, oamenii legii au intervenit la aproape 200 de sesizări venite prin 112.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie polițiștii au desfășurat 77 de acțiuni și controale, în cadrul cărora au fost aplicate 558 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 164.000 de lei
În urma abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 24 de permise de conducere și au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au intervenit la 262 de sesizări, dintre care 196 primite prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112.
Totodată, au fost înregistrate 63 de infracțiuni, dintre care 33 de infracțiuni contra persoanei, 14 contra patrimoniului și 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În această perioadă nu au fost înregistrate accidente rutiere grave pe drumurile publice din Caraș-Severin.
În acest sens, pentru prevenirea accidentelor rutiere, ieri, între orele 15.00-19.00, polițiștii rutieri din Caraș-Severin au desfășurat o acțiune în sistem cascadă, pe DN 6, în același interval orar cu polițiști rutieri din Timiș, Mehedinți și Dolj.
În cadrul acțiunilor au fost verificate aproape 200 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate în total 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 28.000 de lei, cele mai multe, 71 de sancțiuni, pentru depășirea limitelor de viteză.