Căminele pentru bătrâni din Caraș-Severin, verificate la cererea prefectului. Se vor lua măsuri!

lonely old woman in wheelchair
1000x100 Cuib de vise 1000x100

S-a tot vorbit de-a lungul timpului despre tot soiul de probleme legate de modul de funcționare a căminelor de bătrâni și în special despre condițiile în care trăiesc beneficiarii. Pentru a cunoaște situația exactă, prefectul Ioan Dragomir a dispus verificări în toate centrele pentru persoane vârstnice.

Prefectul Ioan Dragomir a dispus constituirea unei comisii mixte care să verifice activitatea centrelor pentru bătrâni din Caraș-Severin. Fiind convins că mai există nereguli care trebuie rezolvate, prefectul a anunțat că în primul trimestru al acestui an se vor stabili o serie de măsuri pe baza concluziilor rezultate în urma controalelor.

„Am încercat să facem o radiografie a așezămintelor de bătrâni din județul nostru. S-a constituit prin ordin acea comisie mixtă. Au fost în vizită la aproape toate așezămintele. Mi-am promis ca, în cursul primului trimestru, să facem o sinteză a constatărilor, și aici o rog și pe doamna Solomonesc să se implice mai mult un pic, în stabilirea unor măsuri și mai ales în formularea unor propuneri pentru Ministerul Muncii și pentru Ministerul Familiei că aș vrea aceste constatări, acțiunea nu s-a vrut un fel de control și să căutăm acolo neajunsuri. Sigur că mai sunt neajunsuri. Noi am făcut și un chestionar. Am încercat de la început o radiografie a funcționării, organizării acestor așezăminte și pe baza constatărilor să stabilim niște măsuri și niște propuneri. Țin foarte mult să formulăm niște propuneri pertinente și care, chiar dacă se vor face niște schimbări legislative, acestea să vină în sprijinul acestor persoane.”, a explicat prefectul Ioan Dragomir într-o ultimă ședință de anul trecut.

STPT job 1000x200

Elena Solomonesc, șefa Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, a dat asigurări că în centrele pentru persoane vârstnice condițiile sunt bune, concluzie la care s-a ajuns în urma controalelor derulate de instituția pe care o conduce.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/