Ioan Dragomir a redevenit, prin Ordin al preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, director executiv al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.
Finanţistul Ioan Dragomir, de loc din comuna cărăşeană Teregova, a condus în trecut Finanţele din Caransebeş, dar şi Direcţia de Finanţe Publice din Caraş-Severin, iar apoi Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Fusese schimbat din funcţia de director executiv al Regionalei în noiembrie 2015, de către preşedintele ANAF din acea vreme, Gelu Ştefan Diaconu.
Noul preşedinte al ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, l-a numit pe Ioan Dragomir la conducerea DGRFP Timişoara începând cu data de 10 aprilie 2017. La sfârşitul anului 2016, această funcţie era ocupată de Lucian Heiuş, care şi-a dat demisia pentru a putea candida la alegerile parlamentare din judeţul Hunedoara. Atribuțiile funcției de director executiv al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara fuseseră preluate atunci de Mircea Simeria, care ocupă, de la 10 aprilie 2017, o funcție de conducere în cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii, constituită la nivelul Regiunii Timișoara.
În cadrul DGRFP Timișoara funcționează, ca structuri fără personalitate juridică, Direcția Regională Vamală, care are în subordine 6 birouri vamale și 4 birouri vamale de interior, Administraţia Regională pentru Contribuabili Mijlocii, precum şi administraţiile judeţene ale finanţelor publice din Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.
Foto: renasterea.ro