Caraș-Severinul, reprezentat în număr mare la Adunarea Generală a Asociațiilor Comunelor din România

16 primari de comune din județul Caraș-Severin participă în aceste zile la Adunarea Generală a Asociațiilor Comunelor din România, acțiune în deschiderea căreia a participat și prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, dar și membri ai Guvernului, precum și delegați din partea asociațiilor de municipalități cu care ACOR a dezvoltat relații de colaborare.

Mândria primarilor din Caraș-Severin e cu atât mai mare cu cât doi edili au primit distincții din partea conducerii ACOR pentru activitatea depusă în folosul comunității. Potrivit președintelui filialei Caraș-Severin a Asociațiilor Comunelor din România, primarul comunei Marga, Nicolae Beg, titlul de primar de 4 stele a fost atribuit edilului-șef al comunei Brebu, Viorel Roșca, aflat la al patrulea mandat, titlul pentru sport la nivel de țară Ivan Pațaichin a fost înmânat chiar de marele performer primarului comunei Buchin, Gheorghe Coilă, pentru activitățile sportive desfășurate cu sprijinul Primăriei. Titlul „Nicolae Sabău” a fost înmânat chiar de renumitul solist, în vârstă de 90 de ani, primarului comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu, pentru întreaga activitate culturală desfășurată și pentru promovarea tradițiilor culturale în Banatul de Munte.

Primarul comunei Marga, Nicolae Beg, ne-a precizat că în acest an județul Caraș-Severin participă cu cea mai numeroasă delegație, de 16 primari, comuna Marga fiind membră în ACOR din 2005:

„S-au înscris la sesiunea aceasta a Adunării Generale primarii comunelor Berzasca, Bozovici, Turnu Ruieni, Luncavița, Brebu, Băuțar, Buchin, Cornereva, Ramna, Văliug, Iablanița, Cornea, Copăcele, Zorlențu Mare, Ciclova Română și Marga. Am discutat cu doamna premier, care a fost însoțită de 8 miniștri despre finanțările proiectele pe PNDL 2, despre cofinanțările pe care primăriile noastre trebuie să le depună și cum putem face față, despre bugetul pe anul acesta, cum va fi distribuit și în ce variantă comunele vor fi avantajate pentru că s-a decis ca pe cap de locuitor în comune să se aloce 1.000 de lei, însă nu mai puțin de 2.000.000 de lei buget total, astfel că Marga, de exemplu, va fi avantajată”, ne-a declarat Nicolae Beg.

Menționăm că primarul comunei Marga face parte din Consiliul Director al Asociațiilor Comunelor din România, al cărei președinte este Emil Drăghici, primarul comunei Vulcan Băi din Dâmbovița, iar filiala Caraș-Severin este condusă, alături de președintele Nicolae Beg, de către Consiliul Director format din primarii comunelor Buchin (Gheorghe Coilă), Cornereva (Nicolae Novăcescu), Ramna (Valeria Magdalena Ciurea) și Iablanița (Petru Hațegan).  

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/