Caraș-Severinul, pe primul loc în România!

Cei mai mulți bani pentru proiecte de investiții din fonduri guvernamentale vor ajunge în Caraș-Severin, anunță deputatul PSD Luminița Jivan!

Șefa social-democraților cărășeni spune că primii doi ani de guvernare ar fi fost ai creșterilor de venituri, iar anul curent este al marilor investiții. Opoziția vorbește însă despre cu totul altceva, dar Luminița Jivan invită la consultarea cifrelor, care nu mint. „Dincolo de investițiile majore în infrastructură, susținute de la bugetul de stat ori din fondurile europene, sunt miile de proiecte vitale pentru comunitățile noastre inițiate, finanțate sau finalizate prin PNDL-uri, prin programele de dezvoltare locală. Am reușit să ne clasăm pe locul I pe România la atragere de fonduri guvernamentale prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin PNDL 1. De asemenea, ocupăm locul II pe România la atragere de fonduri prin PNDL 2, dar pentru județul nostru s-a mai reușit o performanță, aceea de a fi pe locul I la atragerea de fonduri guvernamentale prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, care ține tot de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, a afirmat președintele PSD Caraș-Severin.

Pe lângă faptul că finanțează modernizări sau realizări de cămine culturale, săli de sport sau stadioane, CNI, subliniază Luminița Jivan, finanțează lucrările cu caracter urgent în urma calamităților naturale, județul Caraș-Severin nefiind ocolit în ultimii ani de vijelii și ploi torențiale care au spălat asfaltul sau piatra de pe drumuri, au rupt poduri și podețe și au distrus gospodării. Ei bine, și la acest capitol, Caraș-Severinul s-ar fi bucurat de sume importante pentru a înlătura efdctele fenomenelor meteo.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/