Caraş-Severinul, în topul naţional al incendiilor de vegetaţie!

Deşi în ultimul weekend în Caraş-Severin s-a produs un singur incendiu de vegetaţie uscată, judeţul nostru se află în topul naţional după numărul de arderi necontrolate înregistrate în acest an.

Odată cu venirea primăverii şi încălzirea vremii, la nivel naţional se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de incendii, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), citat de Mediafax. Şase judeţe excelează însă la acest capitol.

În acest an, „892 de incendii au mistuit sute de hectare de vegetaţie uscată şi mai multe gospodării din întreaga ţară, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru localizarea şi stingerea acestora. Cele mai multe arderi necontrolate s-au înregistrat în judeţele Argeş, Caraş-Severin, Prahova, Sibiu, Suceava şi Timiş, pe fondul activităţilor de igienizare derulate în această perioadă”, subliniază IGSU.

Pe de altă parte, ISU Semenic Caraş-Severin, prin purtătorul de cuvânt Elena Tarla, informează că ultimul bilanţ judeţean a fost comunicat Inspectoratului General cu mai bine de o lună în urmă, la 5 martie, dată la care Caraş-Severinul figura în acest an cu 151 incendii de vegetaţie uscată. În ultimul weekend, aici a avut loc un singur astfel de eveniment, în zona Bozovici, la Prigor, ne-a mai declarat Elena Tarla.

Obișnuința de a da foc miriștilor sau gunoaielor adunate cu ocazia igienizării de primăvară – în parcuri și grădini – prezintă risc ridicat de incendii, astfel că gospodarii și agricultorii care nu-și iau măsuri de siguranță pot fi sancționați cu amenzi usturătoare, avertizează IGSU. „Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetaţie uscată atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoane juridice”, precizează IGSU.

Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, IGSU reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire: utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă; realizarea arderii se face doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; trebuie asigurată supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii; utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă; trebuie asigurate toate mijloacele tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control; trebuie responsabilizați adulţii în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).

Utilizarea focului deschis pentru curăţarea terenurilor, în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie, constituie factori determinanţi de întreţinere şi favorizare a propagării incendiilor, care de multe ori afectează locuinţele semenilor sau fondul forestier, avertizează IGSU.

CITEŞTE ŞI: Neglijență în serviciu, abuz sau premeditarea unei administrări dezastruoase! Rezervaţia Naturală Cheile Caraşului – distrusă cu banii europeni?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/