Caraș-Severinul a rămas printre cele 7 județe din țară cu incidență peste 1

Numărul cazurilor de COVID-19 din România a scăzut fulgerător în ultima lună. Așa se face că în țară au mai rămas doar 7 județe cu incidență peste 1, printre ele fiind și Caraș-Severinul.

Parcă cineva a luat cu mâna virusul din țara noastră, atât de repede a scăzut rata de incidență. Dacă în urmă cu o lună, în 15 aprilie, la nivel național se înregistrau aproape 4.000 de cazuri noi în 24 de ore, în 15 mai numărul infectărilor abia trece de 700. În total, în ultimele 30 de zile, 50.000 de români au fost depistați pozitiv.

Sunt județe în care pur și simplu incidența cazurilor de COVID-19 a fost decimată în 30 de zile. Aradul, spre exemplu, a ajuns de la 3,48 la 0,64. Ilfovul – de la 6,64 la 1,14. Bucureștiul – de la 5,75 la 1,11. Timișul – de la 3,89 la 0,89. Dacă ne luăm după aceste exemple, în județul Caraș-Severin ar fi trebuit să dispară deja virusul de tot. În schimb, la mijlocul lunii aprilie rata de infectare era de 2,23, iar în 30 de zile a scăzut doar până la 1,09. Așa se face că județul Caraș-Severin a ajuns să se numere astăzi printre județele cu cea mai mare rată de infectare, înscriindu-se printre cele 6, plus municipiul București, care încă depășesc cifra 1.

Ce se întâmplă așadar în Caraș-Severin? Cu 20 de morți în ultimele 7 zile, lucrurile nu sună prea încurajator. În ceea ce privește vaccinarea, ne chinuim să depășim 20% dintre persoanele eligibile. Din cei aproape 230.000 de cărășeni cu vârsta peste 16 ani, doar puțin peste 44.200 s-au imunizat, potrivit celei mai recente raportări. Cu toate acestea, din 15 mai și în Caraș-Severin s-au relaxat măsurile: fără mască în spații deschise, circulație fără restricții și magazine cu program normal. Iar din 1 iunie, va fi liber și la petreceri.

CITEȘTE ȘI: Adio, mască! Liber la nunți, botezuri, petreceri și ieșiri după ora 22!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/