Am trecut peste criza financiară

Statisticile Agenției Județene pentru Ocuparea Forță de Muncă arată tot mai bine pentru cărășeni, deși la nivelul locuitorilor nu se resimte direct acest lucru.

Rata șomajului a scăzut de la 5,53 la sută, cât era în luna ianuarie a acestui an, la 3,91 de procente. În luna mai, numărul șomerilor indemnizați depășea cu puțin cu 2.000 la nivel de județ, iar al celor care au ieșit din perioada de plată, se ridica la 2610.

Potrivit aprecierilor celor care conduc Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, apele s-au dezghețat la capitolul „angajări”, astfel că din toate orașele județului există semnale pozitive. Chiar dacă acestea nu se fac masiv, faptul că o parte dintre șomeri pot să ocupe un loc de muncă tot înseamnă ceva. „În Clisura Dunării nu mai sunt deloc probleme în ce privește piața muncii, datorită fabricii Delphi. La Reșița, Bocșa, Băile Herculane și Caransebeș se simte o dinamică a locurilor de muncă, însă singura nemulțumire a mea ar fi legată de zona Anina. Asta chiar dacă și acolo s-a mai mișcat câte ceva, iar angajatorii au mai căutat să recruteze șomeri din baza noastră de date”, a declarat Caius Isac, directorul AJOFM Caraș-Severin.

Cum stăm cu joburile în județ

Până în momentul de față, în acest an, la sediul Agenției au fost anunțate lunar în jur de 100 de joburi disponibile pentru Reșița. Cele mai multe s-au înregistrat în luna aprilie, iar numărul lor s-a ridicat la 185. La Caransebeș, numărul locurilor de muncă a oscilat în jurul valorii de 50, iar la Băile Herculane angajatorii au pus la dispoziția șomerilor circa 100 de joburi. La Moldova Nouă, în luna ianuarie erau disponibile 56 de locuri de muncă, după care numărul acestora a cunoscut un trend ascendent, ajungând până la 120 în luna mai.

Schimbări se resimt și la Oravița, acolo unde firmele au căutat angajați încă din iarnă, în luna mai fiind anunțate pentru ocupare 71 de locuri de muncă. În Valea Bistrei, la Oțelu Roșu, angajatorii aveau în luna mai 62 de locuri vacante pentru cei care au dorit să-și găsească un loc de muncă.

În total, de la începutul acestui an, prin intermediul AJOFM s-au pus la dispoziția șomerilor 2759 de joburi, 2450 dintre acestea fiind deja ocupate.

Comments

  1. Citizen says:

    =)))))) vin alegerile hai cu tromboneala =)) mi-ati facut seara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/