Caransebeșul se pregătește de pedalare. Au început înscrierile pentru Gugulan MTB Race!

Asociația Muntele Mic Extrem, împreună cu partenerii de proiect, implementează în acest an un proiect îndrăzneț și inovativ pentru comunitatea locală, proiect menit să promoveze sporturile nereprezentate în cluburile sportive locale oficiale, dar practicate de copii și de tineri.

Astfel, la Caransebeș s-a dat startul înscrierilor la prima ediție a competiției Gugulan MTB Race, o acțiune care se va desfășura în 7 septembrie, la inițiativa Asociației Muntele Mic Extrem, cu finanțare din partea Primăriei Caransebeș.

Președintele asociației, Ciprian Gaica, a creat un site oficial pentru ca cei interesați să-l acceseze în vederea înscrierii. Acest concurs face parte din proiectul „Alte sporturi pentru Gugulani”, finanțat de Primăria Municipiului Caransebeș, în baza legii 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități nonprofit de interes general. Fondurile de 70.000 de lei au fost împărțite între această acțiune și reabilitarea panoului de cățărare din parcul Teiuș.

Proiectul „Alte sporturi pentru Caransebeș” susține în acest an două ramuri sportive: escalada pe panou artificial (sport cu o istorie bogată în Caransebeș, între anii 1995 și 2004) și ciclismul MTB (sport din ce în ce mai bine reprezentat la nivel local). Concursul Gugulan MTB Race se adresează sportivilor profesioniști și amatori, în special copiilor de vârste cât mai fragede. Obiectivul principal al organizatorilor competiției este atragerea și încurajarea copiilor și a persoanelor de orice vârstă în vederea practicării ciclismului:

„Ne propunem prin această activitate și atragerea de turiști prin promovarea zonei limitrofe municipiului ca parte integrantă a zonei premontane bănățene dar și promovarea performanței, prin înscrierea concursului în calendarul competițional regional.”, menționează Ciprian Gaica.​

Organizatorii vor asigura, cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor, suportul logistic pe întreaga perioadă de desfășurare a concursului, punând la dispoziția concurenților: kit de participare (tricou tehnic, produse sponsori) pentru primii 100 concurenți plătitori, medalie de finisher pentru toți participanții, premii în bani și produse pentru câștigători, puncte de alimentare și de hidratare pe traseu și la zona Start/Sosire, bon de masa (gulaș) pentru fiecare participant, distracție și voie bună. Startul cursei va fi din Parcul Teiuș pe un traseu de 31 de km pentru amatori și de 62 de km pentru profesioniști, cu sosirea tot în parcul Teiuș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/