Caransebeșul se pregătește pentru noul an școlar. Primăria a efectuat în această vară lucrări de reparații la două dintre grădinițele de pe raza orașului, în funcție de solicitările avute și de urgența apărută.
Potrivit șefului Serviciului Public de Întreținere și Reparații (SPIR), Ion Gheorghe Ștefan, 12.000 de lei din bugetul local au fost necesari pentru lucrările de reparații și reabilitare, atât la grădinița de lângă Tarom, cât și la Grădinița PP 4 din cartierul Nord al municipiului.
„Am efectuat la grădinița de la Tarom reparații de mobilier, am schimbat gresia și faianța și am zugrăvit două dormitoare și coridorul. De asemenea, am efectuat lucrări la blocul alimentar, care presupune bucătărie, spălătorie și magazie. Lucrările au fost încheiate și ne-am mutat la PP 4, Grădinița cu Program Prelungit de la Nord, aici unde efectuăm lucrări de zugrăvit în trei clase, reparații mobilier școlar, înlocuim un boiler și reparații și igienizare la două grupuri sanitare. De asemenea, avem în plan reabilitarea instalației termice în clasa care adăpostește creșa, mascăm caloriferele care erau montate în exterior și exista pericolul accidentării celor mici”, ne-a menționat directorul SPIR, Ion Gheorghe Ștefan.
Șeful Serviciului de Reparații ne-a mai menționat că restul solicitărilor, în special de la conducerea liceelor tehnologice, au fost cuprinse la capitolul investiții și în acest an fondurile sunt limitate.