Până la finele lunii decembrie, unitatea medicală de pe Timiș și Sebeș urmează să primească un nou aparat RMN, achiziționat de primărie printr-un proiect european, iar cel folosit în prezent va fi donat spitalului din Orșova.
Vechiul aparat de rezonanță magnetică, primit de spitalul din Caransebeș în urmă cu opt ani, va fi înlocuit cu unul nou, chiar de luna viitoare, susțin reprezentanții unității medicale. Noul aparat RMN face parte din proiectul de 3,9 milioane de lei, derulat de municipalitatea de pe Timiș și Sebeș pentru spitalul din oraș, prin care s-a reușit dotarea cu aparatură medicală a mai multor secții.
„Noul aparat RMN va ajunge imediat ce eliberăm spațiul pentru el, după ce îl vom scoate pe cel vechi. Cei care ne furnizează aparatul, respectiv firma Siemens, ne-au spus că toată demontarea/montarea, pregătirea personalului, probele și trainingul s-ar întâmpla în luna decembrie. Deci, până prin data de 20 decembrie, estimăm noi că toate lucrurile ar trebui să fie gata, să fie funcționale.”, ne-a declarat Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.
Actualul RMN va fi donat spitalului din Orșova, conducerea unității medicale de la Dunăre manifestându-și interesul pentru a intra în posesia aparatului: „Legea spune că în momentul în care renunți la un aparat care este luat din fonduri guvernamentale sau europene, și care a ieșit din perioada de observație de 5 – 6 – 7 ani, depinde de la un proiect la altul, el se pune la dispoziția altor entități, cu titlu gratuit. În cazul de față, Primăria Caransebeș a făcut adrese pe la mai multe spitale din țară, peste 20 la număr, pentru că primăria este proprietara RMN-ului vechi, acesta fiind obținut în urmă cu opt ani printr-un proiect european, iar Orșova a fost cea mai promptă entitate care a spus că este interesată și pregătită să-l ia, pentru că pentru noi era și o presiune de timp, legată de eliberarea spațiului și sosirea noului RMN.”, a adăugat Dumbravă.
FOTO: ARHIVA