O nouă ediție a tradiționalului festival începe astăzi în orașul gugulanilor. Timp de patru zile vor concerta pentru caransebeșeni artiști consacrați de folclor și muzică pop.
Sărbătoarea dedicată orașului Caransebeș, ajunsă la cea de-a XVIII-a ediție, va avea loc în Parcul Teiuș, între 31 august și 3 septembrie. Evenimentul este organizat de Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”.
Programul este unul divers, dedicat atât iubitorilor de folclor, cât și tinerei generații. Pe parcursul celor patru zile de sărbătoare, pe scena din Parcul Teiuș vor urca artiști consacrați de folclor din Banat, printre care Liliana Laichici, Nicu Novac, Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Ramona și Georgiana Vița, și ansamblurile „Armenișana”, „Zestrea gugulanilor”, „Junii gugulani” și „Voitegeana”.
Organizatorii au pregătit surprize și pentru iubitorii muzicii dance și pop, aducându-le la Caransebeș pe îndrăgitele artiste Theo Rose, Lidia Buble, Mira și Alina Eremia. Acestora li se va alătura și DJ Victor Stan. Și iubitorii muzicii clasice se vor bucura de un concert simfonic, sâmbătă, începând cu ora 17.00.
PROGRAMUL FESTIVALULUI „SERBĂRILE CETĂȚII”

Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Punerea în libertate, fără niciun fel de măsură preventivă, a magistratului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin acuzat de ultraj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, i-a...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Dani Stanciu |
11 August 2026
Hoție la Berzasca! Proiect „ecologic” construit prin distrugerea naturii!
Dani Stanciu |
11 August 2026
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, speranță pentru 60.000 de pacienți!
Ariana Popescu |
11 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

