Caransebeșul a devenit rai! Al oamenilor străzii!

Caransebeșul a devenit în ultima perioadă raiul oamenilor străzii și al cerșetorilor. Începe școala și părinții se tem pentru siguranța copiilor, pentru că zilnic centrul civic este împânzit de tineri aurolaci, de oameni care dorm pe băncile publice, de copii trimiși la cerșit de către părinții.

Ce poți să le faci? Că legea este destul de permisivă, spune șeful Poliției Locale, Irina Manole. „Este adevărat că în zona centrală și a Parcului General Dragalina se întâlnesc oameni ai străzii, dar singura constrângere este să-i urcăm pe tren pe cei care nu au domiciliul aici sau să le aplicăm amenzi… Ambele soluții sunt de moment și nu rezolvă problema. Amenzile nu le poți încasa, pentru că ei nu au domiciliu, nu au carte de identitate, nici măcar provizorie și oricum nu o plătesc, iar cu trenul se întorc în oraș. Nu putem să aplicăm violența, pentru că și așa sunt bătuți de soartă, fără familie care să-i ajute și cu probleme psihice. Eu nu știu cum s-ar putea rezolva această problemă”, explică Irina Manole.

Șefa Poliției Locale spune că, împreună cu Direcția de Asistență Socială, a întocmit o situație cu privire la persoanele care se aciuează zilnic în locurile publice și va înainta o propunere către Consiliul Local și conducerea Primăriei cu privire la realizarea unui adăpost de zi pentru aceste persoane. Soluție care ar necesita timp și bani și care nu ar ajuta foarte mult, dacă aceste persoane sunt obișnuite să-și petreacă timpul în zonele publice aglomerate. Mai mult, există la Caransebeș Centrul pentru Persoanele fără Adăpost, însă și aici oamenii sunt ținuţi maximum 6 luni, după care se întorc pe stradă. Însă cei mai mulți, cu probleme de adaptare, părăsesc centrul imediat după ce servesc o masă caldă.

„Regulamentul trebuie respectat la acest centru, iar persoanele dependente de alcool sau aurolacii nu suportă programul și părăsesc centrul. La ora actuală este un bărbat care toată vara a dormit pe băncile din centrul orașului. Nu este din Caransebeș, cunosc situația lui, este inofensiv, i-am găsit rude îndepărtate la Slatina Timiș, însă nu are cine să-l îngrijească acolo. Mai sunt și câțiva copii cu vârste între 4 și 11 ani care cerșesc în zona centrului, a magazinului Kaufland, și care sunt puși de părinți. Aici vom interveni cu amenzi aplicate părinților care i-au împins pe copii la cerșit”, spune Irina Manole.

Nu cu mult timp în urmă, aproximativ o lună, un bărbat născut în 1953, din Motru, care era cunoscut cu handicap la un picior și care a fost văzut luni întregi în zona Parcului Teiuș, dormind pe bănci, a fost găsit mort sub un pod din Parcul Teiuș. Acesta a fost înmormântat de comunitate, conform legii.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/