Caransebeşenii şi-au pus patinele în picioare

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Odată cu lăsarea îngheţului, la Caransebeş a fost montat şi anul acesta un patinoar în centrul oraşului. Nici bine nu a fost tăiată panglica inaugurală, că gheaţa s-a şi umplut de micii patinatori, nerăbdători să îl încerce.

Patinoarul măsoară 600 de metri pătraţi şi va fi accesibil publicului zilnic, între orele 10.30 şi 22. Între orele 13 şi 16, patinoarul va fi închis, pentru refacerea stratului de gheaţă şi respectarea liniştii publice. Numărul maxim de patinatori pentru un interval de maximum o oră este de 60 de persoane. În ciuda dificultăţilor economice cu care se confruntă, municipalitatea a păstrat taxele neschimbate, pentru ca distracţia pe gheaţă să fie accesibilă tuturor. Astfel, taxa de intrare este de 5 lei/oră, iar pentru închirierea unei perechi de patine caransebeşenii trebuie să scoată din buzunar încă 5 lei. Zilnic, între orele 10 şi 12, grupurile organizate de copii beneficiază de acces gratuit la patine şi pe patinoar, pentru o reprezentaţie de cel mult o oră.

Patinoarul a fost deschis ieri şi va funcţiona timp de două luni.

untitled design

[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157628728875843″]

 

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/