Caransebeșenii au sărbătorit poezia la Galeria de Artă „Corneliu Baba”!

Ziua Internațională a Poeziei a fost marcată la Caransebeș de către elevii Colegiului Național „C.D. Loga” și ai Școlii de Muzică. Evenimentul a avut loc Galeria de Artă „Corneliu Baba” din municipiul de pe Timiș și Sebeș și s-a desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Mihail Halici” și Casa de Cultură „George Suru”, sub patronajul Primăriei Municipiului Caransebeș și al Consiliului Local.

Se spune că poezia este sufletul nostru, prin urmare este viața noastră. Auditoriul s-a lăsat pătruns de frumusețea și sensibilitatea versurilor lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiș, Ion Minulescu, Adrian Păunescu, ale Magdei Isanos și ale Anei Blandiana, unele dintre ele în rostire bilingvă, română-engleză sau română-germană. Sub îndrumarea profesoarelor Sorina Jurj și Helga Bireescu, au participat la realizarea manifestării elevi din clasele a III-a, a VI-a C, a IX-a filologie germană, a IX-a și a XI-a științe.poezie

Elevii pianiști Fabian Turnea, Patricia Brezoi și Ana Jurj ne-au purtat pe aripile muzicii, sub coordonarea doamnelor profesoare Sanda Avramescu și Delia Pui, căci poezia este o sonoritate primordială, ce trezește alte sonorități.

Ultimul moment al întâlnirii a fost cel mai încărcat de emoție, căci invitați au fost poeții caransebeșeni Ioan Cojocariu și Ioan Jorz, ce au împărtășit din trăirile intense, din zbuciumul și arderea pentru artă.

„Sărbătorim cuvântul care realizează comunicarea cu zeii, miracolul ce delectează spiritual și intelectul încă din cele mai vechi timpuri, poezia. Alături de rostirea cuvântului-metaforă a sufletului, acordurile muzicii au creat atmosfera perfectă. Distinșii oaspeți ne-au încântat prin creațiile proprii, dar și prin trecerile discrete prin texte poetice de o profunzime specială, ce au atras tinerii elevi. Așadar, manifestarea și-a atins obiectivele: descoperirea artei poetice și legătura cu artistul”, ne-a declarat profesoara Sorina Jurj.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/