Cannabis, cultivat de un bărbat din Timiș într-o seră. Polițiștii îl cercetează pentru trafic de droguri de risc

droguri politie

Un bărbat din Timișoara este cercetat de autorități pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, că acesta a cultivat într-o seră special amenajată mai multe plante de cannabis, pentru a le vinde ulterior. Bărbatul a fost dus la sediul DIICOT pentru audieri.

Perchezițiile au fost făcute miercuri, 1 septembrie, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – S.T. Timișoara, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

„Din cercetări a reieșit că, în cursul acestui an, un bărbat în vârstă de 44 de ani ar fi cultivat într-un solar, special amenajat, mai multe plante susceptibile a fi droguri de risc, în vederea comercializării, în scopul obținerii de bani. În urma percheziției domiciliare desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat 119 plante mature susceptibile a fi cannabis, totalizând aproximativ 250 de kilograme de masă verde.”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Timiș.

Bărbatul a fost condus la sediul DIICOT Timișoara pentru audieri, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri legale. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/