Androni Giocattoli Sidermec ia tricoul galben încă de la Prolog. Locul 2 este ocupat de românul Daniel Crista

daniel crista i tricoul pentru cel mai bun român
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Timișoara a găzduit, pe 31 august, Prologul ediției cu numărul 54 a Turului Ciclist al României, pe un traseu de 4 kilometri, cu plecare de la Universitatea de Vest. La proba de contratimp individual au luat startul, la distanță de un minut, 99 de cicliști, cel mai bun din cursă dovedindu-se a fi maghiarul János Zsombor Pelikan, de la singura echipă Pro Continentală prezentă în competiție, Androni Giocattoli-Sidermec.

János Pelikan este triplu campion național al Ungariei, atât la proba de contratimp individual (2016 și 2017), cât și la șosea (2016). Românul Daniel Crista, de la Echipa Națională a României, a stabilit al doilea cel mai bun timp din competiție, iar câștigătorul de anul trecut al probei, germanul Justin Wolf, de la BikeAid a urcat pe poziția a treia a podiumului.

janos pelikan, lider în clasamentul general la turul româniei dupa prolog

După prolog au fost acordate și tricourile distinctive:

Galben, de lider în clasamentul general: Janos Zsombor Pelikan (Androni Giocattoli-Sidermec)

Roșu, de lider în clasamentul pe puncte: Daniel Crista (Echipa Națională a României)

Alb, de lider în clasamentul celui mai bun tânăr: Mika Heming (Maloja Push Bikers)

Albastru, de lider în clasamentul românilor: Daniel Crista (Echipa Națională a României)

untitled design set 970x90 px

Verde, de lider în clasamentul cățărătorilor: Justin Wolf (Bike Aid)

Astăzi, 1 septembrie, are loc prima etapă a Turului României 2021, care este și cea mai lungă – 201,5 kilometri pe traseul Timișoara-Deva. Startul festiv s-a dat la ora 12.00, de la Stadionul Dan Păltinișanu, iar traseul poartă plutonul profesionist prin Albina – Sârbova – Drăgoiești – Lugoj – Jena – Obreja – Sarmisegetusa – Hațeg – Hunedoara – Sântuhalm – Deva.

Circulația va fi restricționată de la intrarea în Deva dinspre Sântuhalm: DN 7 (E79) – bretea spre centru – Bulevardul 22 Decembrie, cu 15 minute înainte de sosirea cicliștilor, respectiv în intervalul aproximativ 16:45-17:15, dar acesta poate suferi modificări în funcție de evoluția cursei.

„Organizatorul competiției, Federația Română de Ciclism, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Auchan Retail România, sunt bucuroși să ofere iubitorilor ciclismului un eveniment la standardele Uniunii Cicliste Internaționale și așteaptă cât mai mulți suporteri care să-i încurajeze pe cicliști, cu respectarea măsurilor de securitate sanitare specifice acestei perioade”, transmit organizatorii.

Cei care nu pot ajunge pe traseu pot urmări Turul live, AICI.

Anul acesta există și o aplicație care poate fi descărcată gratuit din Google Play și permite posesorilor de telefoane cu sistem de operare Android să primească, tot live, notificări despre evoluția cursei. Aplicația poate fi descărcată de AICI.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/