Jumătatea de vest a țării se află sub cod portocaliu de caniculă. Temperaturile se vor apropia de 40 de grade Celsius, așa că circulația rutieră este supusă unor restricții.
15 județe din vestul țării, aflate sub cod portocaliu de caniculă, sunt supuse unor restricții de circulație. Între orele 12.00 și 20.00, pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării se interzice circulația autovehiculelor cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone. Este vorba despre județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Sibiu, Alba, Bihor, Cluj, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița Năsăud.
Fac excepție de la această măsură următoarele categorii de transporturi:
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021 264 33 33; 021 264 33 54 şi 021 9360 sau accesând pagina de internet www.cnadnr.ro.
Joi, 3 august
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prelungit restricția de circulație pe drumurile din județele aflate sub cod portocaliu de caniculă. Așa că circulația autovehiculelor cu masa autorizată mai mare de 7,5 tone este oprită și astăzi în cele 15 județe din partea vestică a țării între orele 12.00 și 20.00.