Candidatura lui Titu Bojin din partea PSD: „un new-entry”

În vreme de alegeri locale, multe strategii se arată. Titu Bojin se află în centrul atenției ca potențial candidat din partea PSD Timiș la alegerile locale. Cum vede Adrian Pau, deputatul Pro România, această asociere?

Adrian Pau, deputatul Pro România, a precizat în ședința filialei timișene cum vede el asocierea dintre Titu Bojin și PSD. Discuția a rezultat în urma asocierilor pe care adversarii le aruncă asupra Pro România, care ar fi egal cu PSD.

„Cu optimism privesc ultimul sondaj care îl creditează pe domnul Titu Bojiu cu 10% pe municipiul Timișoara. Cred că PSD și-a găsit candidatul. PSD nu a avut niciodată un candidat cu 10 procente la lansarea în cursa pentru alegeri în Timiș. Cred că Titu Bojin poate fi un candidat foarte bun la Primăria Timișoara pentru PSD, după cum spun sondajele. Am văzut că și la Consiliul Județean stă bine, cu 29 de procente. Titu Bojin este un new-entry. Titu Bojin nu a fost PSD-ist și se vede că e deschis la noi achiziții. Cred că PSD face o achiziție formidabilă în persoana lui Titu Bojin. Nu vor rata ocazia cei de la PSD Timiș să lase procentele de 10, respectiv 29%, să se plimbe singure pe stradă.”, a declarat Adrian Pau

Totodată, Adrian Pau a clarificat poziția lor și drumul liber pe care îl urmează, departe de PSD. „Cred că PSD dă dovadă că vrea să se reformeze. Le doresc succes și cred că au o mare șansă în ceea ce și-au dorit. Eu nu pot spune decât că sunt cu inima alături de ei, dar cu certitudine vor avea în noi niște adversari redutabili.”, a declarat deputatul Adrian Pau.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/