Candidatul PSD pentru Primăria Caransebeș se alege dintre Borcean și Damian!

hurduzeu silviu presedinte psd caras severin (2)

Primarul în funcție al Caransebeșului și deputatul Marius Damian își vor măsura șansele într-o competiție internă în PSD, dar nu e exclus să apară și alți social-democrați interesați de primăria municipiului de pe Timiș și Sebeș.

Felix Borcean părea să fie în mod cert, indiscutabil, candidatul PSD la Caransebeș, nu întâmplător acesta fiind instalat și în fruntea organizației municipale social-democrate. Numai că, odată ce parlamentarul Marius Damian și-a exprimat public intențiile de a deveni edilul-șef al gugulanilor, președintele PSD Caraș-Severin a fost obligat să deschisă lista înscrierilor pentru o competiție internă care să-l propulseze în postura de candidat pe cel plasat cel mai bine în sondajele de opinie.

„Eu mi-aș dori să fie bătălia mare pentru toate funcțiile din județ. Cu cât bătălia va fi mai mare, cu atât va fi și prezența la vot mai numeroasă, iar cetățenii vor avea de câștigat pentru că aceia care vor fi aleși vor avea o reprezentativitate mai mare, un număr mai mare de voturi în spate. Și în PSD, ca în orice alt partid, o competiție este bună, e firească și benefică, mai ales dacă ea se desfășoară între niște limite.”, a spus Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, pentru expressdebanat.ro.

Marius Damian și Felix Borcean nu s-au menajat însă deloc încă de la primul lor schimb de replici, s-au înțepat mai mult decât voalat. Nimic care să tensioneze atmosfera în partid, spune Hurduzeu: „Au fost mai mult ironii, nu a fost un schimb de replici prea dur. Cred că o competiție este firească. Ambii posibili participanți la această competiție care se va desfășura în cadrul partidului îmi sunt colegi și nu vreau să intru cu niciunul dintre ei în vreo polemică. Punctul meu de vedere, al președintelui PSD Caraș-Severin, este că, așa cum orice cetățean român are dreptul de a fi ales, de a fi votat, orice membru PSD are dreptul de a candida pentru una din funcții la alegerile din 2024, fie la alegerile locale, parlamentare sau europarlamentare!”

Liderul PSD Caraș-Severin a subliniat însă și altceva. Candidatul pentru Primăria Caransebeș trebuie să obțină mult mai mult decât voturile necesare să-și asigure mandatul. Trebuie să se implice total și să contribuie semnificativ, poate decisiv, la victoria PSD pentru șefia Consiliului Județean. „Repet, nu poți interzice unui membru al partidului să candideze pentru vreo funcție. Va fi în prealabil o competiție internă în PSD, cum e firesc, cum e prevăzut și în Statutul partidului. Fiecare are șansa lui. E o competiție democratică, se vor face sondaje de opinie și, cu siguranță, candidatul la Primăria Caransebeș va fi cel care are șansele cele mai mari să câștige. Cel care poate să câștige cu un număr cât mai mare de voturi astfel încât să avem și o majoritate în Consiliul Local Caransebeș și, sigur, care poate aduce cât mai multe voturi pentru Consiliul Județean!”, a adăugat președintele Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/