Candidatul ALDE la Primăria Timișoara: „Nu ar trebui să se abandoneze ideea metroului în oraşul de pe Bega”

Adrian Popescu, cel care a fost desemnat recent candidatul ALDE la Primăria Timişoara, consideră că în administrarea oraşului e nevoie de un plan pe termen lung, din care nu trebuie exclusă ideea metroului.

Candidatul ALDE spune că Timişoara este în plină dezvoltare, dar acest fapt este cu două tăişuri, deoarece, pe lângă partea pozitivă pe care o implică, intervine aglomeraţia şi sufocarea oraşului. Metroul ar fi soluţia perfectă pentru a scădea timpii de deplasare a cetăţenilor de acasă şi până la serviciu sau pentru alte destinaţii în oraşul de pe Bega.

„Dezvoltarea oraşului Timişoara este într-o ascensiune foarte mare. O problemă importantă este aglomeraţia. Transportul suprateran nu mai face faţă. Mă refer la tramvaie şi troleibuze. Eu zic că ar trebui să nu se abandoneze ideea metroului în Timişoara. Asta presupune un proiect pe termen lung şi o colaborare între Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean. Ar fi ideal să fie o reţea de metrou şi să facă 5-10 minute de acasă şi până la serviciu.”, consideră Adrian Popescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Un alt aspect pe care avocatul Adrian Popescu îl ia în considerare este reabilitarea şi altor zone din Timişoara, nu doar a centrului istoric. Acesta crede că nu trebuie să se facă discriminări între cetăţenii Timişoarei în funcţie de zona în care trăiesc şi doar timişorenii din centru să se bucure de clădiri reabilitate.

„Centrul istoric a fost reabilitat în proporţie de 80%, dar nu pot să fiu de acord că se scoate un credit de 10 milioane pentru a fi reabilitat. Asta ar fi o discriminare. Oare în zona Dacia, unde domnul Fritz şi-a pus un un banner de 20 de metri, a văzut că acele blocuri nu sunt reabilitate? Probabil că nici acei cetăţeni nu au posibilitatea să le reabiliteze. Ar trebui ca ceea ce se face pentru centru să se facă şi pentru ceilalţi locuitori ai Timişoarei.”, a adăugat Popescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/