Când turiștii străini ne iubesc țara mai mult decât o facem noi…

Natura ne-a înzestrat pe noi, cărășenii, cu suficiente bogății încât să atragem turiștii din întreaga lume, păcat că orbi în fața unor asemenea frumuseți suntem tocmai noi… Nu noi, simplii muritori, ci noi, cei care le privim pieirea din fotolii călduțe.

Un exemplu la fel de călduț vine din weekendul recent încheiat. Un grup de 70 de turiști din Niš, Serbia, membri ai cluburilor de drumeții montane din țara vecină, s-au reunit sub dorința de a vizita Cheile Nerei, cu frumusețile aferente: Cascada Văioaga, Ochiul Bei și Cascada Beușnița. Aparent, simplu. Doar aparent!

Oamenii au alocat o zi întreagă excursiei, au închiriat un autocar și au pornit la drum. Cu speranță, „ciobită” la intrarea pe teritoriu românesc. Dincolo de infrastructura dezastruoasă, despre care nu mai are rost să facem vorbire, oamenii s-au văzut nevoiți să-și ia bagajele în spate și să pornească la pas de la intrare în satul Potoc. Autocarul mult prea mare ca dimensiune nu avea loc să traverseze drumul pe care abia se strecoară un autoturism. Atenție, pe drumul respectiv se circulă în ambele sensuri!

După mai bine de o oră de mers pe jos, oamenii au ajuns la intrarea în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Și dacă se numește „intrare”, atunci se plătește. 5 lei/persoană. Alți 25 de lei ar fi o hartă cu traseul pe care urmează să îl parcurgă, dar cine mai cumpără și hărți, atunci când nici măcar panourile de la intrare nu sunt traduse în limba engleză? Despre un ghid, nici vorbă. Turiștii ne spun deschis că nu au auzit de existența vreunei instituții care să-i fi putut sprijini și, cu atât mai puțin, să le fi trimis un ghid. Unul care să știe și limbi străine, evident.

Startul a fost promițător, în ciuda noroiului. Din păcate, nici pe traseul care durează, până la destinația finală, circa 3 ore, nu au existat panouri ajutătoare pentru turiștii din Serbia. Așadar, în lipsa unor voluntari care să-i ghideze și care să poată discuta cu ei într-o limbă de circulație internațională, experiența ar fi fost una mult mai seacă pentru vizitatorii de peste graniță.

Despre drumul până la Păstrăvăria Bei (aproximativ o oră și jumătate de mers pe jos, singurul punct de unde turiștii pot cumpăra ceva de mâncare și de băut), pe care șoferii fără milă față de mașinile lor îl parcurg pe patru roți, am aflat o altă poveste interesantă: nu s-ar dori asfaltarea lui pentru a nu polua mediul. Asta în condițiile în care, în starea actuală, cu pietre, gropi și (dacă ai ghinion) noroi, mașinile poluează cu siguranță mult mai mult decât ar face-o pe un drum civilizat.

Ironia sorții, cei 70 de sârbi din weekend au reprezentat cel mai mare grup organizat din țara vecină, dornic să cunoască frumusețile din Cheile Nerei. Marko Mylosewitz, coordonatorul grupului și membru al clubului de drumeții montane Mosor (14 ani de existență, fiind cel mai vechi de acest gen din Serbia) ne-a vorbit despre o Românie pe care ne-o dorim cu toții: cu oameni frumoși, altruiști, săritori și buni. Nu este prima excursie pe care o organizează în țara noastră și spune cu inima deschisă că revine de fiecare dată cu plăcere, pentru că, dincolo de frumusețile naturii, oamenii de aici îi sunt prieteni și îl ajută întotdeauna. Cu siguranță nu se referea la cei din fotoliile călduțe…

• Tweet
• Pin It