Închisoare pentru femeile care au sechestrat-o și umilit-o pe „victima” procurorului Bucurică!

Tânăra din Oravița care pretinde că a fost hărțuită de procurorul George Bucurică a trăit clipe de coșmar, a fost ciopârțită și abandonată pe câmp!

Monica Bojin a ajuns să-l reclame pe magistrat după ce a fost parte vătămată într-un dosar instrumentat de acesta. În speța respectivă, tânăra acuza că a fost răpită la ieșirea de la locul de muncă, dusă pe un câmp și batjocorită după rețete mafiote. Pe parcursul anchetei penale a ajuns să-l reclame însă pe procuror, sub pretextul că acesta i-ar fi promis suport în schimbul întreținerii de relații sexuale. Varianta fetei nu a fost confirmată și de organele de cercetare penală, dar acum urmărirea penală s-a redeschis. Cât despre suportul pe care i l-ar fi promis procurorul nu se mai poate pune problema atât timp cât singura poveste a Monicăi Bojin confirmată până acum este tocmai cea cu sechestrarea. A confirmat-o Judecătoria Oravița, care le-a condamnat în primă instanță pe agresoare.

Loredana Cristian Racu și Ana Maria Minda au fost condamnate la câte 11 luni de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. În cazul amândurora, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani. În plus, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatele sunt obligate să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Vărădia sau în cadrul Primăriei Oraviţa. Judecătoria Oravița „a renunțat la aplicarea pedepsei privind pe inculpata Ibiana Rebeca Veljkovic, fără antecedente penale, privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 205 alin 1 Cod Penal cu aplicarea art 48 Cod Penal. Reţinând lipsa antecedentelor, posibilităţile de îndreptare ale inculpatei, faptul că inculpata şi-a întemeiat de curând o familie, fiind însărcinată în cursul judecării cauzei, astfel că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia, aplică inculpatei un avertisment, atrăgând totodată atenţia inculpatei asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor ce le va suporta în cazul săvârşirii de infracţini”, potrivit încheierii instanței de fond.

gif card de energie dacus 1000x100

Totodată, Judecătoria Oravița a reținut că persoana vătămată Monica Bojin, deşi declarase în faza de urmărire penală, faptul că se constituie parte civilă, aceasta, până la începerea cercetării judecătoreşti, nu a arătat care este natura şi întinderea pretenţiilor, care sunt motivele şi probele pe care acestea se întemeiază, astfel că instanţa a apreciat că în cauză nu există acţiune civilă alăturată acţinii penale. Cu alte cuvinte, Monica Bojin nu a primit niciun fel de daune morale sau materiale. Deși, prin câte a trecut, ar fi avut toate motivele să primească. Soția presupusului concubin al Monicăi Bojin, împreună cu o prietenă, au așteptat-o la ieșirea de la locul de muncă și „ au introdus-o într-un autoturism, după cum s-a reținut în rechizitoriu. Acestea au lipsit-o de libertate câteva zeci de minute, timp în care au lovit-o, i-au tuns (ciopârțit) părul capilar și au aruncat asupra ei cu vopsea și au abandonat-o pe drumul de la ieșirea din orașul Oravița spre Ciclova Monatană!”

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/