Rezultatele de la europarlamentare schimbă șefii instituțiilor din Caraș-Severin și trag primari pe linie moartă!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin are director nou! E un apropiat al primarului care a scos un scor mult peste media partidului în 26 mai!

Dacă primarii și șefii de organizații locale care au obținut rezultate sub așteptări vor intra în analize minuțioase, iar unii dintre ei au fost deja trecuți la capitolul trădători, alții, cu rezultate bune și foarte bune, își așteaptă recompensele. Maria Damian, primarul comunei Teregova, și soțul acesteia, vechiul social-democrat Marius Damian, sunt printre cei cu procente excelente obținute pentru PSD la alegerile europarlamentare. Astfel că, numirea lui Gheorghe Stoichescu la șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate nu surprinde pe nimeni. Stomatologul din Teregova și-ar începe activitatea chiar de astăzi, deși nimeni nu a anunțat până acum ceva oficial. Alte mutări depind foarte mult de tonul discuțiilor din CEx-ul județean de săptămâna asta al PSD Caraș-Severin.

1000x100 (4)
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/